Campioana en-titre spune pas
Cel mai mult a surprins retragerea echipei Mureşul Pricaz, formaţie care în ultimele două ediţii de campionat se încununase cu titlul de campioană iar în acest sezon se afla de asemenea printre protagonistele întrecerii, ocupând locul 2 la finalul turului. În schimb, Dacia Boşorod a „aruncat prosopul” după doar jumătate de an, ea revenind în competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Hunedoara în vara lui 2016, culmea, cu o nouă denumire: Dacia Boşorod 2016. Cum gruparea din comuna apropiată Călanului mai avea de disputat o restanţă din turul campionatului, cu Dacia Orăştie, se va considera că s-a retras înainte de finalul primei părţi, astfel că toate rezultatele i se vor anula. În schimb, Mureşul Pricaz va pierde toate meciurile din retur cu 0-3, prima beneficiară a unei astfel de victorii fiind Victoria Dobra.
Luptă pentru titlu între Pui şi Orăştie
Duelul pentru titlu se va da în acest sezon între Măgura Pui, lidera clasamentului şi Dacia Orăştie, ocupantă momentan a locului 3, cu cinci puncte mai puţin dar şi cu un meci în minus jucat. În acest an s-au disputat deja două restanţe din ultima etapă a turului campionatului, Santos Boz pierzând pe teren propriu cu Sargeţia Bretea Română, scor 1-5 iar AS Sântămăria Orlea a învins cu 4-1 pe Cerna Lunca Cernii. Duelul CSM Vulcan – CS Ghelari a fost amânat din nou, din cauza terenului impracticabil.
Liga a V-a, etapa XVI-a, duminică, ora 11.00
Santos Boz – CSM Vulcan
Ponorul Vaţa – CS Ghelari
Mureşul Pricaz – Victoria Dobra 0-3 – la „masa verde”
Dacia Orăştie – Agrocompany Băcia
Berianul Beriu – Cerna Lunca Cernii
CS Comuna Ilia – Zarandul Crişcior
Sargeţia Bretea Română – Măgura Pui
AS Sântămăria Orlea va sta (Ovidiu Mănăstire)
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o…
*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit în urma unei sesizări privind un caz…
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…
E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…