Preşedintele PSD Liviu Dragnea, prezent în judeţ cu ocazia Serbărilor Naţionale de la Ţebea, a declarat că le cere foştilor deputaţi Laurenţiu Nistor (foto stânga) şi Cristian Resmeriţă (foto dreapta) să candideze la alegerile parlamentare din acest an.
Declaraţia liderului social-democrat vine în contextul în care PSD Hunedoara a anunţat câţiva dintre candidaţii cu care merge la scrutinul din iarnă, doar că primele poziţii de pe listele de la cele două Camere au rămas neocupate. Mai mult de atât, existau unele voci care susţineau că Liviu Dragnea ar urma să candideze pentru un mandat de deputat de Hunedoara, lucru pe care acesta l-a negat.
„Am nevoie de ei acolo”
„Anii următori vor fi foarte importanţi pentru acest judeţ. În programul nostru de guvernare va fi o componentă clară, bine definită, pe care o vom prezenta în lunile care mai sunt până la alegeri şi, din acest motiv, eu le-am cerut şi le cer acum public lui Laurenţiu Nistor şi colegului nostru, Cristian Resmeriţă să se gândească bine dacă nu ar trebui să revină în Parlament. Eu am nevoie de ei acolo, echipa de parlamentari din Hunedoara, inclusiv doamna Intotero, este o echipă bună. Sunt nişte oportunităţi de care cred că judeţul Hunedoara ar trebui să beneficieze, şi ei, acolo în Parlament, cu experienţa pe care o au, nu ar face decât să împingă lucrurile spre mai bine. I-am rugat să se gândească bine şi până la sfârşitul acestei săptămâni să-mi comunice un răspuns”, a declarat Liviu Dragnea.
Numărul unu la Senat?
Despre solicitarea lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor a spus că o va analiza împreună cu colegii săi din Biroul Executiv Judeţean, cu care va lua o decizie dacă va candida sau nu la alegerile generale din acest an. Laurenţiu Nistor este în prezent preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, după ce organizaţia pe care o conduce a câştigat 18 mandate de consilieri judeţeni din totalul de 33. La rândul său, Cristian Resmeriţă a câştigat alegerile ca primar al municipiului Lupeni, acesta fiind preşedinte executiv al PSD Hunedoara. Ambii au fost aleşi deputaţi în 2012, iar după câştigarea alegerilor locale au demisionat din aceste funcţii. Dacă Laurenţiu Nistor ar putea fi în fruntea listei pentru Camera Deputaţilor, lui Cristian Resmeriţă se pare că îi va reveni primul loc la Senat, acesta fiind rezervat unui candidat din Valea Jiului. Până acum PSD Hunedoara a mai anunţat următorii candidaţi pentru Camera Deputaţilor: Natalia Intotero, Ilie Toma şi Sorin Marica, ei fiind susţinuţi de organizaţiile locale din care provin.
Echipele din teren intervin constant pentru îndepărtarea zăpezii acumulate în urma ninsorilor, astfel încât circulația…
Situația intervențiilor și a acțiunilor autorităților județene pentru eliminarea efectelor negative ale căderilor masive de…
Astazi este prima zi in care vremea ne-a dat putin ragaz. Am putut sa ne…
Un tânăr din localitate a reușit să construiască un om de zăpadă impresionant, cu o…
Continuăm deszăpezirea în curţile şcolilor şi gradiniţelor din oraşul nostru
View Comments
Romani, votati PRM si Vulturul Cruciat! Singurul partid nationalist si patriotic ce lupta pentru dreptate,adevar,prosperitate,independenta si unitate nationala, Partidul Romania Mare va reveni prin votul de incredere dat de voi, toti romanii iubitori de Tara si Neam! Dumnezeu sa lumineze mintile romanilor!!!
Dragnea, tu ai nevoie de colegi la Rahova, mai baiete.