Dosarul în care IGPR a sesizat procurorii hunedoreni despre existenţa unor fapte penale săvârşite de poliţişti de la IPJ Hunedoara a fost transmis Parchetului superior.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procurorul Gina-Monica Cibian, în urma cercetărilor preliminarii s-a stabilit că persoanele vizate de anchetă au grade şi funcţii superioare, ceea ce face ca dosarul să fie de competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Prin urmare, a fost transmis procurorilor de la Alba Iulia, infracţiunea principală din dosar fiind de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu.
Reamintim că verificările Direcţiei de Control Intern a IGPR la IPJ Hunedoara au plecat de la o sesizare transmisă de mai mulţi poliţişti din Lupeni care reclamau comportamentul abuziv al şefului lor, comisarul şef Dănuţ Mocanu. De asemenea, controalele au scos la iveală şi nereguli privind pontajul orelor de muncă şi a modului de completare a foilor de parcurs al maşinilor folosite în timpul serviciului de către poliţiştii hunedoreni.
Încă de la început, misiunea s-a anunțat foarte dificilă, întrucât terenul instabil a continuat să…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…
Pompierii s-au deplasat aseară spre locul intervenției cu o autospecială de stingere cu apă și…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…
👨⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…
În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…