Categories: Actualitate

Spărgătorul de farmacii va sta aproape trei ani închis

Recidivistul din municipiul Lupeni, abia ieşit din închisoare, ajunge iarăşi după gratii pentru că a dat mai multe spargeri, în principal la farmaciile din vestul Văii Jiului.
Gabriel-Ionuţ Şerba a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni de furt calificat şi tentativă la furt calificat, iar magistraţii Judecătoriei Petroşani l-au condamnat la mai multe pedepse. Pentru ”loviturile” la farmacii, recidivistul va executa un an de închisoare, plus un spor de 15 luni. La pedeapsă i se adaugă şi un rest de 163 de zile de închisoare rămase după liberarea condiţionată. Individul a acţionat ajutat de un complice, acesta fiind condamnat de magistraţi la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare. Gabriel-Ionuţ Şerba trebuie să plătească peste 7.000 de lei despăgubiri farmaciilor prejudiciate, dar şi Companiei Naţionale Poşta Română, Oficiul Poştal Lupeni. Sentinţa Judecătoriei Petroşani nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de către condamnaţi. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago