Categories: Actualitate

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c., în jurul orei 04:00, prin apel la SNUAU 112, de către o femeie cu privire la faptul că soțul său, față de care fusese emis un ordin de protecție provizoriu, ar fi amenințat-o telefonic.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constat că cele sesizate se confirmă. În timpul verificărilor efectuate în zonă, a fost identificat bărbatul de 51 de ani, care se află la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordinul de protecție, deși avea obligația de a respecta limita impusă față de soție și domiciliul acesteia.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, stabilindu-se că ordinul de protecție provizoriu a fost emis tot în cursul nopții trecute, în contextul prevenirii violenței domestice.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție și pentru amenințare, cercetările fiind continuate sub coordonarea unității de parchet competente din municipiul Hunedoara.

IPJ Hunedoara reiterează importanța respectării măsurilor dispuse prin ordinele de protecție și încurajează persoanele aflate în situații de risc să solicite sprijinul autorităților.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

9 ore ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

9 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

9 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

9 ore ago

Scandal la spital: paznic fugărit cu toporul

Agresorul își bă­tuse concubina îna­inte de a sări la bă­taie cu agen­tul de pază de…

9 ore ago

Vălișoara: utilaj multifuncțional din bani europeni nerambursabili și modernizare de iluminat public cu fonduri de mediu

Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…

9 ore ago