Protagoniştii au 73 şi 75 de ani, ambii fiind din Călan. Poliţia din localitate a fost sesizată telefonic de
femeia în vârstă de 75 de ani, după ce soţul ei, în vârstă de 73 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a bătut-o.
„În cauză, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de violenţa în familie şi au emis ordin de protecţie provizoriu, faţă de bărbat”, a informat IPJ Hunedoara.
Bătrânul nu s-a calmat nici după ce poliţiştii l-au dat afară din casă, astfel că echipajul a fost solicitat iarăşi. Femeia le-a spus oamenilor legii că bărbatul nu a respectat ordinul de protecţie provizoriu emis de Poliţia oraşului Călan şi a revenit la domiciliul conjugal, a pătruns în locuinţă şi a spart cu un ciocan butucul uşii de la dormitor, pentru a-şi lua haine.
,,Cu ocazia deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat că sesizarea se confirmă, bărbatul fiind găsit în imobil, deşi faţă de acesta a fost emis ordinul de protecţie provizoriu, iar una dintre obligaţii era de a nu se apropia de imobil şi a păstra o distanţa faţă de victimă. Prin urmare, poliţiştii au întocmit un nou dosar penal, de această dată pentru nerespectarea prevederilor ordinului de protecţie provizoriu”, a mai precizat IPJ Hunedoara. (M.Gânju)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…