Categories: Actualitate

Domnul consilier sfidează legea

Dana Istudor

Un consilier local PDL din municipiul Petroşani consideră oraşul ca pe propria feudă şi în dispreţul legii, şi-a parcat autoturismul pe o trecere intens circulată din centrul oraşului.
Consilierul Paul Gherasim n-a fost deranjat nici măcar de poliţiştii din localitate, care au sediul la câţiva metri de locul unde acesta sfida legea şi bunul simţ. Fotografiile care dovedesc cât de puţin îi pasă lui Gherasim de lege au fost surprinse de un localnic, revoltat de dispreţul edilului. Alesul local şi-a oprit maşina pe „zebră”, a vorbit la telefon, iar apoi a plecat spre piaţă, fără să-i pese că pietonii care vroiau să treacă strada erau nevoiţi să circule prin zona nepermisă, deoarece locul de traversare destinat lor era ocupat de maşina consilierului.
  N.R. – Suntem curioşi cum vor reacţiona acum poliţiştii din municipiul Petroşani, după ce le-am prezentat în ziar şi dovada (vezi foto) încălcării legii circulaţiei de către alesul local amintit.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Aceest consilier local Gherasim cat si un alt PDL-ist pe nume David strica imaginea partidului si a primarului in ochii minerilor .

  • Acest David si-a deselat masina carand plase cu alimente oferite de PDL in ultimele campanii electorale.Este usor de remarcat are o Laguna de culoare albastra cu numarul HD12HUM si binenteles se preface ca lucreaza la mina Livezeni.Exact ca Paul.Si evident nici pe el nu-l vede politia.Monica nici atat...

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

45 de minute ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

51 de minute ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

51 de minute ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

59 de minute ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

o oră ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

o oră ago