Categories: Sport

Doi se bat, campionii câştigã

Ciprian Marinuţ

Ocupanta locului trei, Aurul Brad, şi lidera, Universitatea Petroşani, s-au anihilat reciproc, scor 0-0, în meciul direct disputat sâmbătă la Brad, în etapa a XVI-a a Ligii a IV-a. Remiza celor două a dat câştig de cauză campioanei ediţiei trecute, Minerul Uricani, care a urcat, în premieră în acest sezon, pe primul loc în clasament, după victoria cu Jiul II Petroşani.

Moţi ambiţioşi, studenţi pragmatici
Cu gândul la primul loc, Universitatea Petroşani şi Aurul Brad şi-au dorit să triumfe, dar au avut insuficiente resurse şi inspiraţie pentru a câştiga duelul direct şi au încheiat la egalitate, 0-0. Moţii au jucat cu ambiţie şi avânt, fiind superiori la posesie şi  număr de ocazii. „Studenţii” au mizat pe o defensivă pragmatică, dar care s-a dovedit insuficientă pentru a demonstra că merită fotoliul de lideri. Brădenii au început tare şi au avut două bare în primul sfert de oră, însă apoi, intensitatea ofensivei lor a fost stinsă de organizarea bună a defensivei adverse, gândite de antrenorul Ionuţ Stelescu. În repriza secundă, Aurul a continuat să caute golul izbăvitor, însă şi studenţii au început să-şi arate colţii pe contraatac. Bine pregătiţi fizic, cei de la Universitatea puteau da lovitura pe finalul partidei, însă au rămas datori la capitolul eficienţă, nereuşind să marcheze din câteva ocazii bune.

Revin la putere
Remiza de la Brad le-a picat excelent campionilor ediţiei trecute de la Minerul Uricani. După un start mai slab, aceştia au prins viteză acum, la finalul turului, iar prin victoria cu 2-1 obţinută pe terenul celor de la Jiul II Petroşani, le-au devansat pe cele două rivale şi au urcat pe primul loc al clasamentului, în premieră, în acest campionat. În al doilea derbi al etapei, Dacia Orăştie 2010 a fost învinsă acasă de Gloria Geoagiu, scor 1-2. În urma acestor rezultate, lupta între primele cinci clasate în Liga a IV-a rămâne foarte strânsă, diferenţa dintre lidera Minerul Uricani şi ocupanta locului cinci, Dacia Orăştie, fiind de doar cinci puncte. Ultima etapă a turului, programată de Ziua naţională şi returul se anunţă foarte disputate în eşalonul de elită al fotbalului judeţean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

INCIDENTE DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ ÎN HUNEDOARA ȘI DEVA: ORDINE DE PROTECȚIE EMISE DE POLIȚIȘTI

Două cazuri distincte de violență și amenințări între foști parteneri au fost înregistrate în data…

6 ore ago

FEMEIE CONDAMNATĂ LA O PEDEAPSĂ PRIVATIVĂ DE LIBERTATE, DEPISTATĂ DE POLIȚIȘTI ÎN DEVA

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au pus în aplicare un mandat de executare a…

6 ore ago

ȘOFER REȚINUT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

La data de 30 martie 2026, polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de…

20 de ore ago

PERSOANA CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC, ÎN FORMĂ CONTINUATĂ

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oameni cu grade, cu funcții în împărțirea drep­tății ori diferite per­soane cu repu­tație bună sunt…

23 de ore ago