Categories: Actualitate

Doi hunedoreni reţinuţi în Târnăveni, pentru furt de motorină

Cei doi au golit rezervorul de motorină al unui utilaj agricol. Încurajaţi de faptul că n-au fost prinşi după primul furt, indivizii au revenit la furat.

„În urma investigaţiilor efectuate, poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au identificat doi bărbaţi, de 31, respectiv 53 de ani, ambii din judeţul Hunedoara, bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de furt calificat. În fapt, din cercetări a reieşit că în intervalul 9-10 mai a.c., cei în cauză ar fi sustras din rezervorul de combustibil al unui utilaj agricol, de pe raza municipiului Târnăveni, cantitatea de aproximativ 80 litri de motorină”, a informat IPJ Mureş.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de circa 400 de lei. Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Mureş. Hunedorenii sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat sub supravegherea unităţii de Parchet competente. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

11 ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

11 ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

14 ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

19 ore ago

Szell Lorincz, noul prefect de Hunedoara

De astăzi, noul prefect al județului este Szell Lorincz (UDMR). El este singurul care a…

19 ore ago

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA AU IDENTIFICAT ȘI REȚINUT UN TÂNĂR BĂNUIT DE COMITEREA UNEI TÂLHĂRII CALIFICATE

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au reușit identificarea și reținerea unui tânăr…

23 de ore ago