Categories: ActualitateFlash

Se fură motorină din greu!

Dacă ani la rând, furturile de bunuri din autoturisme le-au dat bătăi de cap atât şoferilor, cât şi poliţiştilor, mai nou, hoţii s-au reprofilat. Şi pentru că, în ultimul an, preţul carburanţilor a crescut cu peste 50 la sută, aceştia au descoperit că e mult mai avantajos furtul de motorină. Astfel, tot mai mulţi şoferi se trezesc cu rezervoarele  golite. În ultimele zile, 10 persoane au intrat în atenţia oamenilor legii pentru astfel de infracţiuni.

Prinşi cu furtunul în rezervor

Potrivit poliţiştilor, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reţinut, miercuri seară, pentru furt calificat, după ce a încercat să sustragă motorină din rezervorul unui autocamion parcat pe strada Depozitelor, în Deva. Alte trei persoane au fost prinse săvârşind aceeaşi infracţiune, însă de data aceasta, e vorba de Petroşani. Oamenii legii spun că hoţii au fost prinşi în flagrant, în timp ce scoteau motorină din rezervorul unei autobasculante, iar până în momentul în care au fost depistaţi, reuşiseră deja să sustragă peste 130 de litri de carburant. Motorina era deja depozitată în mai multe bidoane din plastic şi urma să fie transportată cu două autoturisme. „Cei trei suspecţi – Ştefan T., de 26 ani, Adrian S., de 25 ani, ambii din Lupeni şi Lucian M., de 32 ani, din Vulcan – sunt cercetaţi în libertate pentru furt calificat, şi urmează ca poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale să stabilească dacă au mai comis şi alte fapte penale. Din cercetări, reiese că la furt au mai participat şi alţi doi complici, care sunt căutaţi”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

Arestaţii rămân închişi

În urmă cu câteva zile, patru tineri din Hunedoara au fost arestaţi pentru furt de carburant din rezervoarele mai multor TIR-uri parcate pe raza judeţului. Este vorba de Vasile Ciolea şi Florin Dumitra, ambii în vârstă de 19 ani, Claudiu Coşariu, de 22 de ani şi Sergiu Palamarenco, de 25 de ani, care au fost prinşi în flagrant în timp ce furau motorină dintr-un autocamion parcat pe o stradă din Deva. Oamenii legii au stabilit că aceştia nu sunt la prima lor infracţiune, ci sunt autorii mai multor astfel de furturi de carburant, sesizate în judeţ. Nici unul dintre ei nu are ocupaţie, şi toţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale. Pentru că au declarat recurs, ieri, au fost prezentaţi, din nou, instanţei. Magistraţii de la Tribunal au respins recursul, deci, hoţii rămân în spatele gratiilor. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

2 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

2 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

2 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

2 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

2 ore ago