Categories: Comunitate

Directorul general al CEH nu poate fi asociat cu PSD

Senatorul PSD Cristian Resmeriţă (foto) a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că directorul general al Complexului Energetic Hunedoara nu mai poate fi asociat cu PSD, deşi Samuel Dioane a fost propunerea social-democraţilor pentru această funcţie.
Senatorul Resmeriţă a cerut demisia lui Dioane, după căderea Guvernului Dăncilă, dar directorul a refuzat să părăsească fotoliul de şef al CEH. Primarul Petrilei, Vasile Jurca, însă susţine că Dioane nu are adeziune la PSD, dar că el trebuie menţinut pe postul de directorul general al CEH.
”Am ţinut un Birou Permanent, în care am pus această problemă şi domnul primar (Vasile Jurca –n.r.) a spus foarte clar că Samuel Dioane nu este în evidenţele PSD Petrila, dar că el şi-l asumă pe acest om. Atunci eu am spus că dacă nu e membru PSD nu este nici o problemă, pentru că nu se mai poate vorbi despre PSD ca membru în conducerea CEH şi dacă domnul primar a spus în faţa colegilor din Hunedoara că el, pentru lucrurile bune pe care le-a făcut, şi-l asumă, ca om, ca primar, nu ştiu. Ca organizaţie nu poate, pentru că nu este membru PSD, cred că pe persoană fizică. Atunci eu am fost de acord cu această situaţie”, a declarat Cristian Resmeriţă. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

12 ore ago

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, astăzi, pe Aleea Flamingo din municipiu, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă

De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

15 ore ago

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

3 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

3 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

3 zile ago