Din nou, la Băița miroase a asfalt proaspăt. Din fonduri nerambursabile

Magdalena Șerban

A promis în campania electorală, iar acum a și terminat de materializat proiectul prin care drumurile din Peștera vor arăta mai bine. Și nu numai. Primarul din Băița, Damian Diniș, poate liniștit să-și încheie ac­tualul mandat cu fruntea sus, pornind la drum într-unul nou, tot încrezător. Istoricul său administrativ îl validează ca edil.

E gata!
“Chiar la timp, deoarece am intrat în sezonul de toamnă când vremea poate fi imprevizibilă, iar ploile dese pot veni oricând, împiedicând munca în teren, am reușit să finalizăm lucrările de mo­dernizare de drumuri în satul Peștera, în baza unei finanțări pe care am obținut-o prin Programul Național de Investiții (PNI) ((Anghel Saligny)) (peste 2,7 milioane de lei). De la asfaltare a unei lungimi de 4.008 metri și până la podețe și ziduri de sprijin, s-a făcut tot ce trebuie. Infrastructura rămâne în atenția noastră administrativă și pe mai departe, iar acolo unde încă nu am ajuns cu modernizarea, o vom face, pe viitor. Ne dorim drumuri bune și sigure.
Totodată, pe aceeiași axă avem în desfășurare construirea de poduri pes­te pârâul Căian, mai exact în loca­litățile Lunca și Hărțăgani. Și în acest caz, banii câștigați sunt un sprijin real, fiind vorba de 1,5 milioane de lei. După cum am spus, nu poți imple­menta absolut toate obiectivele deodată, mai ales dacă vrei să le dezvolți din bani nerambursabili. Bugetul local nu per­mite pe cât am vrea noi să facem. Până să ajungi să vezi un proiect european în teren, e cale lungă, mai ales una birocratică”, a arătat primarul din Băița, Damian Diniș (foto).

Reamintim
Potrivit cifrelor alocate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Ad­mi­nistrației, la nivel național, 30 de miliarde de lei merg la proiectele de dru­muri şi poduri, iar 22,5 de miliarde lei – la pro­iectele de apă şi ca­nalizare. Media alocării e de 1,25 miliarde de lei pe judeţ. Obiec­ti­vul PNI Anghel Saligny vizează mo­der­nizarea comunităților prin realiza­rea de investiții în infrastructura locală, dru­muri județene și locale, infrastruc­tura de apă și canalizare, stații de epu­rare a apei, extinderea rețelei de dis­tribuție a gazelor naturale etc, astfel încât să se poată asigura accesul la ser­vicii esențiale al întregii populații, creș­terea calității vieții și evitarea riscului de depopulare în comunitățile subdez­vol­tate, precum si creșterea coeziunii teritoriale prin echiparea unităților ad­ministrativ-teritoriale cu dotări teh­nico-edilitare și de acces la căile de co­municație. Primul beneficiu direct al in­cluderii unor investiții în acest program este cel al populației locuitoare care poate dispune de utilități publice atât de necesare. Al doilea îl reprezintă oportunitatea uriașă, pentru fiecare UAT, de a-și dezvolta infrastructura de utilități publice, în scopul atragerii in­vestitorilor strategici care să genereze locuri de muncă și venituri către bu­getul local, bani din care se pot asigura cotele de cofinanțare pentru alte in­vestiții, intrând astfel într-un cerc extrem de profitabil pentru întreaga comunitate. Pe această filieră, la nivel național s-au solicitat finanțări totale de peste 137 miliarde lei, cu toate că bugetul schemei s-a ridicat la numai 65,5 de miliarde lei. Dar Băița a reușit și de această dată.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Sprijin pentru persoanele cu probleme de mobilitate, în vederea întocmirii actelor de identitate

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva (S.P.L.E.P.S.C.)…

50 de minute ago

Campanie de amploare a polițiștilor din Hunedoara: „PE DOUĂ ROȚI, FII VIZIBIL!” debutează de la 1 octombrie

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara lansează o amplă acțiune de control…

2 ore ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, MĂSURI FERME PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE

Două cazuri de violență domestică au fost gestionate de polițiștii din Petroșani și Petrila, în…

2 ore ago

CAPACE DE CANALIZARE FURATE DIN ORĂȘTIE. POLIȚIȘTII AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ ȘI AU LUAT MĂSURA REȚINERII

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au identificat, cu operativitate, persoana bănuită că a sustras…

2 ore ago

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

o zi ago