Categories: ActualitateFlash

Dezvoltarea durabilă a Devei, în dezbatere publică

Volodia Macovei

Municipalitatea deveană a pregătit un proiect privind strategia de dezvoltare durabilă a Devei în perioada 2014-2020. Proiectul a fost prezentat ieri şi urmează să fie pregătit pentru a fi pus la dispoziţia cetăţenilor, pentru a fi dezbătut înainte de a se stabili forma finală. La dezbaterea pe strategia de dezvoltare durabilă a Devei au fost invitaţi toţi consilierii locali, dar au venit doar câţiva.
O strategie aşteptată de mult
Prezentarea strategiei a scos la iveală, în primul rând, situaţia în care se află municipiul Deva în acest moment, nu foarte roză, având în vedere multitudinea de probleme ce trebuie rezolvate în toate domeniile. Primarul Petru Mărginean a declarat că acest document trebuia să apară, pentru a se trasa linii de dezvoltare a municipiului pe o perioadă mai mare de timp. „Ar fi trebuit să avem deja şi un plan urbanistic general şi o strategie de dezvoltare. Interesul nostru este ca acum, după 23 de ani, să încercăm să finalizăm această strategie, iar ea să fie urmată de un plan de mobilitate urbană, ambele documente fiind necesare în vederea accesării fondurilor europene în perioada 2014-2020”, a declarat Petru Mărginean.
În total, în această strategie de dezvoltare sunt prinse peste 300 de proiecte, în toate domeniile, unele fiind în curs de derulare, altele fiind prevăzute a fi iniţiate în anii ce vin.
Proiecte ambiţioase
Câteva din proiectele prinse în strategia de dezvoltare a Devei trebuie notate. Astfel, în domeniul turismului, va fi realizat un parc de agrement pe malul Mureşului, dar va fi realizat şi un parc de agrement şi distracţie în parteneriat cu Primăria Hunedoara. De asemenea, Aqualand-ul ar putea fi extins cu un bazin olimpic de înot. În plus, se intenţionează realizarea unui centru balnear Cetatea Devei.
Pentru punerea în valoare a zonelor rurale aparţinătoare Devei, vor fi reabilitate şi modernizate căminele culturale şi se va introduce acces la Internet wireless în centrul satelor.
În intenţia municipalităţii devene se află şi realizarea unui parc fotovoltaic, care să asigure o sursă de energie alternativă în Deva, dar şi introducerea de panouri solare inclusiv în satele aparţinătoare. În scopul susţinerii mediului de afaceri, în strategia municipalităţii apare şi crearea unor incubatoare de afaceri, chiar şi în localităţile aparţinătoare, dar şi un centru de cercetare tehnologică.
Devenii vor locuri de muncă
Din studiul sociologic comandat de municipalitatea deveană, realizatorii strategiei de dezvoltare a Devei au schiţat o serie de concluzii ce au fost folosite în analiză.  Din acest studiu reiese că 82 la sută dintre deveni sunt preocupaţi de starea drumurilor şi lipsa locurilor de muncă. Devenii mai sunt nemulţumiţi de transportul public din municipiu, mai ales de calitatea mijloacelor de transport folosite, dar şi de faptul că nu s-a rezolvat, încă, problema câinilor vagabonzi.
Deşi cei mai mulţi dintre devenii chestionaţi s-au arătat mulţumiţi de activitatea administraţiei publice locale, primarul Petru Mărginean spune că sunt încă foarte multe de făcut. „85 la sută dintre cetăţeni sunt mulţumiţi de administraţia locală, dar acest lucru nu ne încălzeşte şi trebuie să venim cu noi investiţii, cu locuri de muncă, pentru că automat va creşte bugetul local şi dezvoltarea economică a oraşului”, a declarat primarul Devei.
Pe data de 12 februarie, strategia de dezvoltare durabilă a Devei va fi pusă pe site-ul Primăriei, pentru a putea fi accesată de toate persoanele interesate. Se doreşte ca un vot final asupra documentului să fie dat înainte de 1 aprilie 2014.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie cu chipiu are șanse mari să fie re­trogradată. Nu de…

3 ore ago

Dansăm? Da, la Simeria a fost o seară magică

Seară magică la Simeria, duminică! În Parcul Unirii, care tocmai a fost reabilitat, a fost…

3 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a crezut de la bun început în echipa…

3 ore ago

Bulina neagră

Vasile T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru furt calificat, omul fiind…

3 ore ago

Lelese: Vor să fie găsiți oricând, de oricine, prin RENNS

Magdalena Șerban Registrul Electronic Național al No­men­claturii Stradale reprezintă evidența electronică a drumurilor și adre­selor…

3 ore ago

Nu mai lucrează cu publicul! Salariații de la Mediu protestează!

Salariații de la Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara se răzbună pe hunedoreni. Pentru că nu…

3 ore ago