Devenii îşi primesc terenurile înapoi

Un număr de 20 de deveni, primii care au depus cererile, vor intra în posesia terenurilor solicitate în baza Legii 18/1991, în data de 25 mai 2016.
Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că „este un lucru îmbucurător, că le vom da oamenilor terenurile. Mulţi dintre devenii care au acest drept nu se mai aşteptau să mai intre în posesia proprietăţilor”.
Secretarul municipiului Deva,  Laura Sârbu, a afirmat că terenurile identificate pentru cei 200 de solicitanţi care nu au fost puşi încă în posesie sunt situate într-o zonă de extravilan, în apropierea digului de pe Râul Mureş.
„Primul sector cadastral ce va fi pus în posesie este cel cuprins între dig şi Valea Mureşului, locul fiind stabilit de Comisia locală de fond funciar. Punerea în posesie se va face în ordinea depunerii cererilor. Rezerva comisiei este de 184 de hectare, iar cererile însumează 120 de hectare. Oamenii trebuie să ştie că există terenuri pentru toată lumea care a depus solicitări. Procesul de finalizare a legilor proprietăţilor se încheie în ianuarie 2017, la nivel naţional. Noi estimăm că până în luna noiembrie a acestui an vom finaliza acest proces în municipiul Deva. Îi rugăm pe toţi cei interesaţi să coopereze, să vină în teren atunci când sunt anunţaţi, să semneze procesele verbale, pentru ca apoi să se elibereze titlurile de proprietate”, a declarat Laura Sârbu, secretarul municipiului Deva. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

10 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

10 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

10 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

10 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

10 ore ago