Cristina Ghenea
Anul acesta, devenii s-au prezentat în număr mai mare la Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS), numărul donatorilor de sânge fiind, de la începutul anului şi până în prezent, mai mare cu cinci la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Fără riscuri de contaminare
„Ca să poată dona sânge, persoanele trebuie să completeze, sub îndrumarea unui medic, un consimţământ asumat. Nu pot dona cei cu probleme cardio-vasculare, hepatită, diabet, tuberculoză, spasmofilie sau cei care fac tratament cu calciu şi magneziu. Sângele trece prin analize la fiecare donare, chiar dacă donatorul este unul fidel. Utilizăm pungi de unică folosinţă, cu circuit închis. Prin toate aceste procese, ne asigurăm că sângele pe care-l va primi pacientul este curat”, a declarat Victoria Hălmagi, medic şef al CTS Deva.
Centrul din Deva are mulţi donatori fideli, unii dintre aceştia având la activ mai mult de 100 de asemenea operaţiuni. În prezent, în timp ce grupa B lll pozitiv este în exces, grupele 0 negativ şi B negativ sunt greu de găsit. Sângele, care este depozitat la temperaturi cuprinse între 2-8 grade Celsius, are o valabilitate de 35 de zile, însă „nu apucă niciodată să expire, deoarece sunt cereri tot timpul”.
Care sunt avantajele
Dintre donatorii deveni, care au, în general, o medie de vârstă cuprinsă între 30 şi 40 de ani, majoritatea sunt bărbaţi. Pe lângă faptul că salvează vieţi, donatorii sunt motivaţi şi de avantajele acordate, ei beneficiind de şapte tichete de masă, o adeverinţă prin care sunt scutiţi de muncă în ziua donării şi 50 la sută reducere pentru abonamentul pe o lună la transportul în comun. În plus, Hunedoara este singurul judeţ din ţară în care consiliile locale din Deva, Hunedoara, Petroşani şi Simeria au acordat o reducere a impozitului proprietăţilor cu 15 la sută pentru donatorii activi.
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit întreaga locuință inundată cu fum dens. În interiorul…
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…