Săptămâna trecută, polisportivul din Valea Jiului, Avram Iancu, nu a prea avut noroc de condiţii bune pentru a-şi continua cursa de înot pe Marea Neagră spre Istanbul.
Astfel, de joia trecută, scrie Avram Iancu pe pagina sa de Facebook, după ce a înotat un kilometru, a trebuit să se oprească şi să revină la mal, din cauza valurilor foarte mari. De atunci, n-a mai reuşit să-şi continue cursa până duminică, marea fiind în continuare agitată.
În sfârşit, duminică a prins o fereastră când marea sa mai potolit şi Avram Iancu, alături de însoţitorul său de pe caiac, Viorel Adi Dăianu (în foto, împreună cu Avram Iancu), a reuşit să înoate şapte kilometri. Din păcate, tot duminică s-a despărţit de Adi Dăianu, care l-a însoţit în aceste zile absolut gratuit. Dar iată ce scrie Avram Iancu în jurnalul său de pe Facebook:
“De dimineaţă a fost o fereastră foarte scurtă în care valurile au avut o intensitate rezonabilă. Am profitat de moment şi ne-am mai «mişcat» 7 km, după cele trei zile de pauză.
Săptămâna de VOLUNTARIAT (adică gratis) pe care Viorel Adi Dăianu şi-a asumat-o, întru ajutorarea mea, s-a încheiat. L-am dus înapoi 80 de km cu maşina personală, pentru a-şi recupera maşina care a rămas într-un loc păzit.
Despărţirea a fost grea! Cu siguranţă s-a legat o prietenie pe viaţă. Mulţumesc, om fain!
Mi-a făcut şi o mărturisire care m-a şocat; este pentru prima dată când s-a dat, în această viaţă, cu caiacul. Pentru amândoi a rămas o întrebare fără răspuns; care din noi e mai nebun? 🙂 Eu sau el? 🙂
Un lucru este cert; am primit încă o dovadă în plus că dacă cineva vrea să realizeze ceva, poate! Trăiască România!
PS. Marţi soseşte un personaj care se ştie foarte bine cu caiacul. O să-l prezint atunci!”, a scris polisportivul din Petroşani pe pagina sa de socializare.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…