Categories: Actualitate

Hunedoreanul Avram Iancu a ajuns la jumătatea cursei sale spre Istanbul

Polisportivul hunedorean Avram Iancu (foto) a marcat împlinirea a 30 de zile de la debutul cursei sale înot de-a lungul coastelor Mării Negre, începută la Sulina şi prevăzută să se încheie la Istanbul.
Bibliotecarul din Petroşani a scris ieri, pe pagina sa de Facebook, că a reuşit să treacă de portul Varna (Bulgaria) şi că se află la jumătatea traseului stabilit, în lungime de 630 de kilometri.
Din cele 30 de zile, Avram Iancu a fost nevoit să rămână pe mal timp de cinci zile, în principal din cauza vremii nefavorabile şi a valurilor mari. În acest timp, sportivul a parcurs înot 345 de kilometri, dintre care 235 de kilometri pe teritoriul României, iar 110 kilometri pe cel al Bulgariei.
„Distanţa zilnică parcursă a fost de 11,5 km, raportată la 30 de zile, şi de 13,8 km, raportată la 25 de zile de înot efectiv. Sunt pe la jumătatea traseului“, a scris Avram Iancu pe pagina sa oficială de Facebook. El a mulţumit şi echipei sale de suport, care îl însoţeşte de pe mal sau pe mare, în caiac.
Avram Iancu a pornit înot, pe 2 septembrie, de la Sulina, propunându-şi să străbată un traseu de 630 de kilometri de-a lungul coastei Mării Negre, până la Istanbul. El şi-a început cursa din locul în care s-a aflat, anul trecut, la finalul celor 2.860 de kilometri pe care i-a parcurs înot, în vara lui 2017, pe întreg cursul Dunării.
Sportivul şi-a propus să încheie noul parcurs după aproximativ 45 de zile, în jurul datei de 17 octombrie, cursa fiind dedicată Anului Centenar al Marii Uniri.
„Doresc ca, de unde s-a terminat o poveste, să începem o alta pentru a reaminti românilor deznădăjduiţi şi pentru a arăta lumii întregi că ADN-ul românesc este puternic“, scria, la debutul cursei, pe site-ul său, Avram Iancu.
Polisportivul din Petroşani este cunoscut pentru performanţele sale la înot în ape libere. El a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016, şi, în vara lui 2017,a parcurs traseul Fluviului Dunărea, de la izvoare la vărsarea în Marea Neagră. În ambele curse, el nu a folosit costum de neopren sau labe de înot. (Sorin Blada, AGERPRES)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

S-A STINS LUMINA LUMII!

Primăria Hunedoara a comemorat astăzi 570 de ani de când, victorios în bătălia cu turcii…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o circă din re­giu­ne, după ce mai mulți tablagii ar fi recurs la vi­olență excesivă…

23 de ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, parlamentar de Hunedoara (PSD) și vicepreședinta Camerei Deputaților Pentru că, prezentă la ceremoniile…

23 de ore ago

Bulina neagră

Andreea C., din Lupeni Pentru că este învinuită că și-a asmuțit câinele să atace un…

23 de ore ago

Bărbat reținut de polițiștii din Vulcan pentru ultraj contra bunelor moravuri

Polițiștii din cadrul Poliției Munici­piu­lui Vulcan au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

24 de ore ago