Deputatul PNL Vetuța Stănescu vrea să ajute constructorii

Adriana Năstase

Parlamentarul liberal Vetuța Stănescu (foto) susține că sunt multe proiecte de investiții care sunt în impas din cauza creșterii puternice a prețurilor la mate­riale de construcții.

O industrie vitală
„((Constructorii au nevoie de ajutor)), este declarația politică pe care am depus-o în Parlamentul României, un semnal de alarmă în ceea ce privește sectorul construc­țiilor, care este în pericol să intre în colaps.
Creșterea alarmantă a prețurilor la materialele de construcții și, deopotrivă, la materiile prime, pe fondul războiului din Ucraina, determină întârzierea multor pro­iecte de investiții. Din lipsa capacității și a neprofitabilității proiectelor, foarte mulți operatori economici din acest sector au de­nunțat contractele cu statul român. România are o mare dependență de im­porturi în ceea ce privește materialele de construcții și, din acest motiv, este nevoie de o intervenție rapidă a autorităților res­pon­sabile, în condițiile în care constructorii au fost principalul motor al economiei ro­mânești în cei doi ani de pandemie, când foarte multe industrii și-au suspendat sau chiar sistat definitiv activitatea. Fără aju­torul decidenților politici, o industrie vitală pentru dezvoltarea și modernizarea României este obstrucționată sau chiar în pericol de a-și pune lacătul. Dacă nu intervenim cu celeritate în privința situației din ce în ce mai grave a constructorilor, toate eforturile de a ne redresa vor fi în van. Atât noi, Parlamentul României, cât și Guvernul trebuie să venim cu soluții concrete și rapide pentru a-i ajuta pe cei care pun fundația acestei țări”, a declarat deputatul PNL de Hunedoara Vetuța Stănescu.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Voi vedeți că torționarii primesc pensie de drept și pensie specială ,două pensii de la stat și pentru victimele lor nu vrea statul să de-a nimic .

    Nu este normal azi 2022 când fiecare cetățean spune că educația este o normalitate și un drept constituțional .

    Am ajuns să spun că educația morală este foarte săracă la mulți cetățeni în anul 2022 .

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

2 zile ago