Deputatul Lucian Heiuş va candida la şefia PNL Hunedoara

Sorina Popa

Deputatul Lucian Heiuş (foto) a declarat, în exclusivitate pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că în mod cert va candida pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.
„Am început deja negocierile cu primarii liberali din judeţ şi cu preşedinţii organizaţiilor locale PNL. Voi candida pentru şefia organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL. Mă bucur, la fel ca şi până acum, de susţinerea primarilor liberali. Până în 15 mai 2017 trebuie să se finalizeze alegerile în judeţe, în organizaţiile PNL, după care vom avea congres pentru desemnarea conducerii centrale”, a declarat deputatul PNL de Hunedoara, Lucian Heiuş.
Şi deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a anunţat că va candida pentru şefia  PNL Hunedoara, el fiind în prezent preşedinte interimar al organizaţiei judeţene, după debarcarea lui Bogdan Ţîmpău. Primarul comunei Şoimuş, Mihai Irimie, l-a propus pe edilul şef al Devei, Mircia Muntean, pentru funcţia de preşedinte al PNL Hunedoara, liberalii primindu-l cu braţele deschise pe acesta. Asta, şi pentru că atunci când Mircia Muntean era în fruntea liberalilor hunedoreni, organizaţia judeţeană era cea mai tare din ţară.
Vom vedea, aşadar, cine va câştiga bătălia pentru postul de preşedinte al PNL Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Afara cu slugoiul lui hava,sa conduca un hunedorean de-al nostru ! Pupincuristul sa plece,sa-l slujeasca pe hava in continuare si sa o ia si pe tanti harau(e pacat sa se desparta binomul,ca tot e la moda)!

  • Oare PNL stie cati primari fidelo mai are ?!
    Domnule Heius , cere dom'le lista de la Shhaideh si scade simplu , contabil.
    Ai vorbit cu primarii , dar unde nu ai primari ?! (zone care cresc).
    Ai o lista cu presedintii de organizatii ?!
    Nu crezi, ca economist, ca e contraproductiva conducerea partidelor in majoritate de catre primari ?! In Romania care se dovedeste tot mai urbana (ca gandire) ?!
    Avem o definire personala a liberalismului ?!
    Planuri , ceva avem ?! Sau doar vrem sefie.
    Apropos, cred ca toate partidele care se vor frecventabile si europene trebuie sa scape de pitecantropi, fie ei si primari.

  • "Am început deja negocierile cu primarii liberali din judeţ şi cu preşedinţii organizaţiilor locale PNL".
    Pai coane in PDL nu se faceau alegeri, ci negocieri? Ce negocieri?
    Asa se ajunge presedinte in orice partid muribund, prin negocieri , nu prin proiecte, prin manarii, nu prin viziune.
    Voi PDL ati (creeat problea) ucis PNL, acum (rezolvati problema) ingropati-l, ca pute.
    Succesuri

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

15 ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

15 ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

15 ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

15 ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

15 ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

15 ore ago