De când Vlad Voiculescu este ministrul Sănătăţii, au murit oameni, din cauze care puteau fi evitate, la Balş, la Babeş, la Foişor. Câţi oameni mai e nevoie să moară pentru ca actuala coaliţie guvernamentală să vadă suferinţa oamenilor dincolo de lăcomia pentru putere? E clar că cei care guvernează sunt interesaţi să rămână, cu orice preţ, la putere, şi nu sunt deloc interesaţi, aşa cum ar trebui, în vremuri de pandemie, de sănătatea şi viaţa românilor.
Socrate spunea că e mai bine să îţi schimbi o părere decât să persişti în una greşită. Dan Barna, şeful de partid al lui Vlad Voiculescu, nu dă dovadă de leadership în această situaţie, ci arată laşitate şi slăbiciune. Decât să aibă tăria morală de a face ceea ce este corect, adică să propună demiterea lui actualului ministru al Sănătăţii, preferă să sacrifice o întreagă guvernare şi să pună în pericol viaţa românilor din cauza neglijenţei şi incompetenţei unui ministru greşit ales.
Dar unii dintre noi mai suntem încă oameni cu suflet şi, pentru că speranţa moare ultima, mai sperăm că, în Guvernul României, trebuie să existe măcar o altă persoană cu o sclipire de raţiune şi adevărat curaj de lider. Iar un lider este acela care ia decizii grele în situaţii dificile. Nu acela care lasă lucrurile să se întâmple cu orice preţ până când luarea unei decizii nu mai este necesară.
Măcar în al doisprezecelea ceas, domnul Cîţu ar trebui să fie un adevărat lider şi să aducă un înlocuitor ministrului Sănătăţii.
Nu fiţi laş, domnule prim-ministru! Fiţi bărbat de stat, nu puştan de stat, cum spune Dan Barna! Daţi dovadă de curaj prin remanierea acestui ministru incompetent, ca e responsabilitatea dumneavoastră! Nu ne mai minţiţi şi nu vă mai minţiţi cu cu demisia de onoare a lui Vlad Voiculescu. Onoarea este un concept inexistent în cadrul USR-PLUS.
Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul statului, folosește resursele statului, dar nu scoate…
Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…
Pascal Carina Simina, responsabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…
Mulți hunedoreni întâmpină dificultăți deoarece nu au Cartea de Muncă. Asta înseamnă că vor primi…
O firmă din Deva a convins o instanță de judecată, prin avocați, că a fost…
O tânără din Lupeni, în vârstă de 26 de ani, a fost găsită inconștientă pe…