Ieri, la Curtea de Apel Alba Iulia a fost judecat apelul în cazul lui David Andronic (foto), bărbatul care a ucis cu sânge rece o femeie din satul Căstău. Având în vedere că de la 1 februarie, a intrat în vigoare Noul Cod Penal, acesta a beneficiat de legea mai favorabilă şi a primit o pedeapsă mai mică decât iniţial.
„Instanţa a soluţionat apelul, astfel că inculpatul a fost condamnat la 27 de ani de închisoare cu executare, dar i-a menţinut pedeapsa complementară de cinci ani interzicerea anumitor drepturi cetăţeneşti”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.
Recidivistul David Andronic, de 21 de ani, din satul Beriu, a ucis fără să stea pe gânduri o femeie din satul Căstău, comuna Beriu. Mamă a patru copii, Danciu Eugenia, de 57 de ani, a plecat pe seară să culeagă iarbă pentru animale, însă puţin mai târziu, femeia a fost găsită moartă chiar de soţul său. Victima zăcea dezbrăcată sub o grămadă de frunze şi iarbă, cu gâtul şi urechile tăiate. În afară de faptul că aceasta a fost violată şi omorâtă, autorul i-a tăiat lobii urechilor, pentru a-i fura cerceii. După mai bine de 10 zile, la sfârşitul lunii, pe 30 august, David Andronic a fost arestat preventiv şi ulterior trimis în judecată, procurorii acuzându-l de tâlhărie, viol şi omor deosebit de grav. După finalizarea procesului, în luna ianuarie a acestui an, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe bărbat la 28 de ani închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea anumitor drepturi civile, însă hotărârea a fost atacată cu apel de acesta.
Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…
Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…
Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…
J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greşeală, în condiţiile în care…
Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…