Maria Ceplinschi (foto), una dintre speranțele gimnasticii feminine românești, se află în Japonia, la Kitakyushu, unde între 18 și 24 octombrie va participa la primul campionat mondial din carieră. Tânăra sportivă este însoțită la competiție de antrenorul său, Lucian Sandu, coordonatorul principal al lotului feminin de la Deva.
Vrea să prindă finala
Maria va intra în concursul de calificări la individual compus astăzi, în cea de-a șaptea subdiviziune, iar antrenorii săi de la lotul național de la Deva își doresc să prindă finala.
„Sperăm că Maria va ajunge în finala de la individual compus și apoi să se claseze pe un loc bun. Va concura alături de cele mai bune gimnaste, este încă mică, are și emoții. E si normal, dar cu cât va avea mai multe concursuri importante la care ea va participa emoțiile o să dispară”, declară antrenorul Lucian Sandu.
Maria Ceplinschi și antrenorul și Lucian Sandu au plecat în Japonia, alături de Marian Drăgulescu și de antrenorul lui, Ștefan Gal. Pentru cel mai titrat gimnast român, este cea de-a 14 prezență la una dintre cele mai importante competiții ale gimnasticii. Maria și Marian sunt singurii gimnaști români care au îndeplinit criteriile de calificare pentru acest turneu.
Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică din Japonia va fi pentru Marian ultima competiție din carieră, la finalul acestui an, sportivul se va retrage din activitate. El s-a calificat la competiția din Asia, în urmă cu o lună, când a ieșit câștigat medalia de aur la sărituri, la Campionatele Naționale de la București. Marian va concura în proba de sărituri, probă la care este multiplu medaliat mondial și european
Echipajele de stingere, constituite din 24 de pompieri militari ai subunităților ISU Hunedoara din Deva,…
Vorbesc gurile rele că un scandal este pe cale să izbucnească după ce un personaj…
Alexandru-Valentin Lupea, polițist Pentru că îmbină fericit datoria de polițist cu pasiunea pentru speologie.
C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce a încălcat…
Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” vă invită să participați la Ziua Porților Deschise, organizată în…