Debarcarea lui Moş de pe fotoliul de viceprimar mai întârzie

Natalia Bumbac

Ieri, pe rolul Tribunalului Hunedoara a avut un nou termen procesul în care prefectul Hunedoarei a atacat în contencios administrativ proiectul de hotărâre a Consiliului Local Deva, prin care s-a dorit schimbarea din funcţie a viceprimarului social-democrt Ovidiu Moş (foto) cu liberalul Marian Muntean.
Este vorba de încercarea de debarcare a lui Moş din luna septembrie, după ce a mai existat un proiect de hotărâre similar a CL Deva în luna iunie. Atunci, Prefectura a atacat în contencios administrativ hotărârea adoptată prin care Marian Muntean a fost votat ca viceprimar, pe motiv că nu s-au respectat prevederile legale. În luna septembrie, atunci când Ovidiu Moş a fost din nou înlocuit din funcţie, Prefectura a atacat şi această hotărâre în instanţă, invocând faptul că judecătorii nu dăduseră o soluţie în primul dosar.
În noiembrie 2014, Consiliul Local Deva a abrogat hotărârile din iunie prin care s-a dorit înlocuirea viceprimarilor, iar din acel moment lucrurile s-au clarificat în primul proces. Prefectura Hunedoara şi-a retras acţiunea în instanţă, deoarece nu mai avea obiect, rămânând doar a doua acţiune, care a avut termen de judecată ieri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, în urma şedinţei de ieri, instanţa a acordat un nou termen pentru ca părţile să-şi exprime poziţia faţă de o cerere de intervenţie în nume propriu depusă la dosar. Aşa cum se arată pe portalul instanţei, cererea a fost întocmită de viceprimarul Ovidiu Moş, iar următorul termen de judecată a fost fixat pentru 17 februarie. Rămâne de văzut care va fi soluţia instanţei faţă de a doua intenţie a Consiliului Local Deva de înlocuire a viceprimarilor, asta, în cazul în care proiectul nu va fi din nou abrogat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

9 ore ago

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

15 ore ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

15 ore ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

o zi ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

o zi ago