Întrebare:
Consiliul Local Deva a aprobat 2 milioane de lei din bugetul primăriei, pentru realizarea unor acţiuni de ecarisaj în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a veni în sprijinul celor cu pensii mici şi a familiilor nevoiaşe. Este de apreciat iniţiativa lor, ce părere aveţi?
Este foarte bine, pentru că sunt persoane care au diferite nevoi, mai ales acum, în perioada sărbătorilor de Crăciun. Mă bucur că vor să ajute oamenii, banii nu sunt mulţi pentru aşa ceva, sunt de acord cu asta, întru-totul.
Orice acţiune de ajutor pentru cei care au nevoie este bună. Dacă vorbim de ajutor, nu este nici o problemă că alocă atâţia bani. În perioada sărbătorilor, este foarte important să aibă grijă de cei nevoiaşi.
Dacă dau bani în sensul ăsta, este foarte bine. Decât să îi strice pe globuri şi beteală de Crăciun prin oraş, mai bine îi dau la cei care au nevoie. Nu este o sumă mare, din contră, ar putea face lucrul ăsta de mai multe ori pe an, nu doar de Crăciun. Sunt de acord să facă acţiuni de ecarisaj, desigur.
Ar trebui să facă mai des astfel de acţiuni. Nu contează câţi bani sunt, dacă este vorba despre sprijin pentru cei care au nevoie de el.
Da, clar că sunt de acord. Suma este destul de mare, dar nu contează dacă vor să ajute oamenii. Ar putea face de mai multe ori pe an asemenea acţiuni de ecarisaj, sau măcar de Paşti şi de Crăciun.
Bună întrebarea asta, aţi vrut să mă închideţi??? (râde) Nu v-a ieşit… nu sunt de acord. Cum să fiu? Ce vor, să omoare pensionarii? Dacă vor să scape de ei, ar trebui să le facă nişte adăposturi şi să meargă toţi acolo. Bună întrebarea asta…
Explicaţie:
ecarisaj = operaţie de tratare şi de prelucrare a cadavrelor de animale şi a deşeurilor de la abatoare în vederea transformării lor în produse furajere sau industriale. (conform DEX)
Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila La data de…
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…
Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…