Categories: Actualitate

De o lună în greva foamei, dar fără nici un rezultat

Deşi pare incredibil, fostul poliţist Adrian Sucilă se află de o lună de zile în greva foamei, pentru a atrage atenţia asupra modului în care a fost judecat şi condamnat în dosarul în care este acuzat de act sexual cu un minor.
Până acum, autorităţile nu a venit să discute cu el pentru a afla ce l-a determinat să recurgă la forma extremă de protest. În schimb, o petiţie pe care Adrian Sucilă a trimis-o Senatului a fost redirecţionată către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), acolo de unde ar trebui să vină o rezolvare, aşa cum susţine fostul poliţist.
„Am adresat mai multe petiţii, una dintre ele Comisiei de abuzuri a Senatului, care a fost trimisă spre soluţionare către MAI. Nu încetez greva foamei până nu se va face dreptate în acest caz. Aştept motivarea sentinţei de la Curtea de Apel Alba Iulia, care a dat hotărârea definitivă în dosarul în care am fost judecat, pentru a merge la Bucureşti, unde voi continua protestul. Dacă nu se va rezolva nimic, voi ajunge să protestez şi în faţa instituţiilor europene de apărare a drepturilor omului. Poate aşa se va renunţa la a muşamaliza acest caz. Eu nu voi rămâne cu această condamnare nedreaptă”, ne-a spus fostul poliţist. În timpul convorbirii telefonice, Adrian Sucilă a ţinut să sublinieze că se va lupta până la capăt pentru dreptatea sa, fără a dori să devină vedetă, aşa cum poate unii cred. Singurul scop al său, susţine fostul poliţist, este să arate abuzurile prin care a trecut, de a fi condamnat pentru o faptă care nu există.
Adrian Sucilă a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru act sexual cu un minor. Asta în condiţiile în care, fostul poliţist demonstrează cu acte şi cu declaraţii ale minorului, care au fost date în faţa autorităţilor, că o astfel de faptă nu a existat, minorul negând că a fost abuzat. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • MAI nu te va baga in seama. Ii diare in c.r de angajati. Sefii nu vor decit bani si putere, in rest in doare in p..a de aceasta institutie.

  • Dute mai omule acasa ca nu rezolvi nimic. Nu te baga nimeni i seama. Asa-i in Romania. Nu te-ai obisnuit? Pacat de tine.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

13 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

14 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

14 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

14 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

14 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

14 ore ago