Fostul poliţist din Vulcan se află în greva foamei încă de luni, fiind nemulţumit de decizia instanţei de apel care l-a condamnat la o pedeapsă cu suspendare pentru act sexual cu un minor. Adrian Sucilă (foto) este monitorizat de medicii de la Serviciul de Ambulanţă Petroşani, fiind în refuz de hrană.
Fostul poliţist susţine că a primit o sentinţă nedreaptă în condiţiile în care nu există parte vătămată în dosar şi faptele sunt negate chiar de cei indicaţi de procurori drept victime. O ultimă declaraţie a părţii vătămate din dosar, dată de 17 februarie a.c., îl disculpă pe Sucilă. Astfel, Alexandru Mihai Stoica susţine că i-au fost luate declaraţii sub presiune şi ameninţare, însă în ciuda acestor aspecte a spus adevărul, respectiv că nu a fost agresat de Adrian Sucilă. Tânărul este hotărât să acţioneze statul român în judecată la CEDO, pentru că a fost ”o victimă a organelor de urmărire penală”.
”Precizez încă o dată faptul că fapta reţinută în sarcina inculpaţilor Sucilă Dan Adrian şi Stoica Mihaela Gabriela nu există şi nu a existat niciodată. Există doar o încercare continuă a organelor de urmărire penală de a mă transforma în parte vătămată şi victimă a inculpaţilor. (…) Am arătat de la începutul anchetei şi până la sfârşitul acesteia că nu a existat nici un act sexual de nici un fel între mine şi inculpatul Sucilă Dan Adrian sau alte persoane, aspect pe care îl susţin în continuare în faţa tuturor organelor abilitate ale statului român, cât şi în faţa CEDO”, susţine în declaraţia sa Alexandru Mihai Stoica.
Adrian Sucilă spune că va sta în greva foamei, în faţa sediului Judecătoriei Petroşani, până când i se va face dreptate.
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…
Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…
Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…
Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…