De ce este importantă pentru judeţ modificarea Codului silvic?

Natalia Bumbac

Propunerea legislativă de modificare a Codului silvic prin care zonele forestiere pe suprafaţa cărora se situează monumentele protejate UNESCO urmează să fie scoase din fondul forestier şi să fie trecute în administrarea unităţilor teritorial administrative a trecut de Senat.
Potrivit senatorilor hunedoreni Dorin Păran şi Haralambie Vochiţoiu, iniţiativa legislativă a fost votată aproape în unanimitate de senatori. Aceasta urmează să fie transmisă comisiilor din Camera Deputaţilor, după care va fi supusă votului final. Aşadar, soarta cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei este acum la mâna deputaţilor. Propunerea de modificare a Codului silvic aparţine administraţiei judeţului, care a arătat că este necesară pentru a simplifica procedurile de administrare a zonelor respective, dar şi pentru a proteja monumentele istorice de la distrugere.

„Cum să crească arbori peste cetate?”
Opiniile deputaţilor hunedoreni cărora le-am solicitat un punct de vedere pe acest subiect au fost diferite. Unii au susţinut că nu este binevenită modificarea Codului silvic în acest sens, alţii au declarat că au nevoie să se informeze mai bine. În schimb, şi-au arătat susţinerea deputaţii Mircia Muntean, care a adus mai multe argumente „pro” şi Bogdan Ţîmpău. „Mă voi bate pentru ceea ce îmi cere judeţul meu. Cum să crească stejari printre zidurile cetăţilor dacice şi să le distrugă? Spre exemplu, la Cetatea Devei s-a putut interveni pentru înlăturarea vegetaţiei care distrugea zidurile, pentru că se află în administrarea primăriei. Le fel ar trebui să fie şi zona cetăţilor dacice. Voi discuta cu colegii mei, pentru a vedea care va fi forma finală a amendamentului”, a precizat deputatul Mircia Muntean.

La capăt de drum…
Nu se ştie cât timp va trece până Camera Deputaţilor va supune votului amendamentul, fiind vorba de câteva săptămâni. Dar este important de ştiut care este poziţia autorităţilor judeţene în administrarea cărora se află cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. „Acest amendament este capătul unui drum care a început acum patru ani şi este un lucru extrem de bun pentru zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Fără a lăsa loc de speculaţii, toată lumea trebuie să înţeleagă că nici un arbore nu va fi doborât decât din raţiuni ştiinţifice, sau de protejare a monumentelor din proximitatea pădurii. La fel trebuie să înţeleagă faptul că nici măcar o creangă din zona scoasă din fondul forestier nu va face obiectul unei comercializări către marii rechini ai industriei lemnului din România. Împletirea elementului natură cu istorie va putea reprezenta pentru noi în continuare o prioritate”, a afirmat Vladimir Brilinskey, şeful Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

o zi ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

o zi ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

o zi ago