Categories: Comunitate

Cetăţile dacice, salvate de parlamentari

Amendamentul propus de administraţia judeţului Hunedoara la noul Cod Silvic privind scoaterea din fondul forestier a zonelor împădurite unde sunt situate monumentele protejate UNESCO a trecut de Comisiile de specialitate de la Senat. Este un pas mic dar important în rezolvarea situaţiei cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, susţine Vladimir Brilinskey, administratorul fortăreţei Sarmizegetusa Regia.
În textul amendamentului care a primit raport favorabil din partea Comisiilor de la Senat se spune că zonele împădurite unde sunt situate monumentele protejate UNESCO vor fi scoase din fondul forestier şi vor fi date în administrarea unităţilor teritorial administrative. Acest lucru a fost necesar pentru a simplifica procedurile de administrare a zonelor respective dar şi pentru o mai bună protecţie a monumentelor istorice. În cazul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, această modificare legislativă este extrem de necesară. Pentru că au existat şi există în continuare situaţii în care arborii sunt în pericol să cadă şi să distrugă siturile fortăreţelor dacice, aceştia neputând fi înlăturaţi, din cauza procedurilor extrem de anevoioase. Amendamentul adus noului Cod silvic urmează să fie supus votului în plenul Senatului, după care va fi trimis la Camera Deputaţilor, fiind for decizional. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ei, daca tot vorbim de cetatile dacice sa va spun ca am aflat pe surse ceva important. Celebrele obiecte gasite aproape de capitala Daciei au fost puse acolo cu un scop. Sa apara scandalul si o anumita institutie sa poata fi atacata. dar un personaj cu gura mare ar fi trebuit sa fie atent la ce se intampla acolo. Ceea ce este mai interesant este ca in spatele acestei afaceri sta mizerabilul Purcel/Molot, care nu vrea sa accepte ca este pe calea pierzaniei. Ca e mort dar neingropat.

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

3 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

3 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 zile ago