Editorialul meu de astăzi vine oarecum în completarea celui publicat cu două zile în urmă de Mircea Lepădatu. Vă propun un exerciţiu de logică politică.
Pe 28 martie am scris un editorial cu titlul „PDL Hunedoara şi adversarii care se pupă”. Opinam atunci că prezenţa cuplului Boc-Blaga, cot la cot şi umăr la umăr în cursa pentru şefia partidului este necredibilă, mai ales pentru Blaga. Normal era ca fiecare dintre cei doi să aibă campanie separată, cu mesaj distinct, mesaj nu de duşman, dar de adversar politic – ceea ce nu a fost cazul lui Blaga. Cât despre Toader Paleologu, pretenţiile lui sunt hilare şi mă mir cum de nu se gândeşte totuşi să onoreze cum se cuvine memoria tatălui său, Alexandru Paleologu, nu degeaba numit de prieteni Conu’ Alecu. Toader Paleologu este doar un tânăr băşcălios, cu toată educaţia sa daneză. Păcat.
Revenind la cei doi, Boc şi Blaga, poziţionarea lui Boc în frunte este evidentă şi era previzibilă. În opinia mea, motivul principal este acela că Traian Băsescu nu putea risca să piardă din mână PDL, iar singurul care-i poate asigura ascendentul este Emil Boc. Nu de frica lui Boc s-au aliniat toţi în spatele premierului, ci din motivul simplu că preşedintele Băsescu, prăbuşit în sondaje, are încă suficientă putere pentru a lovi pe cei care-i stau în cale. Boc a fost, în toate mandatele sale, omul preşedintelui, nu a ieşit din voia acestuia şi nu a permis dizidenţe în partid. Băsescu este conştient că rămas fără sprijin partinic, ar avea zilele numărate, oricât controlează el alte structuri ale statului. A uzat de întreaga sa influenţă pentru a contrabalansa ascensiunea lui Blaga, al cărui mesaj, deşi în aparenţă liniştitor – vom continua alături de preşedinte etc. – ascundea dorinţa firească de a prelua de facto cârma PDL. De ce? Simplu. Pentru că orice om cu personalitate doreşte să conducă el. Blaga nu ar fi fost şeful unui partid prezidenţial, asta e sigur. Ar fi urmat rapid schimbări la vârf, pentru a încerca refacerea, pe cât posibil, a capitalului politic pierdut de partid în urma măsurilor de austeritate. Acum izolat, un PDL condus de Blaga şi scos de sub comanda prezidenţială ar fi devenit un partener de discuţie şi pentru ceilalţi.
Sesizând pericolul, Băsescu l-a înlăturat. Mizele puse în joc sunt prea mari pentru ca preşedintele să fi rămas spectator la opera de distrugere a propriului soclu. Boc va merge cu partidul până la sfârşit, mizând că sumele aruncate în joc pentru a-i convinge pe oameni că 2012 este un an de prosperitate vor fi şi un stimulent electoral suficient pentru a-i face să pună încă o dată ştampila pe PDL.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • PDL va castiga alegerile din 2012,in judetul nostru in PDL este o unitate frateasca intre Valea Muresului-Valea Jiului intre Mineri (CNH)-Energeticeni (Mintia si Paroseni).

  • ...o unitate de borfasi pe care-i reprezinti.Lasa tu ocupatiile oneste de mineri si energeticieni cu care nu ai nimic in comun.Un megafon stricat sau mai degraba ,o flasneta portocalie cu arcurile rupte.

  • Apreciez analizele pe care le faceti , oarecum neutru!
    Eu unul, nu mas baga , in aceasta etapa, care este,(vorba unui celebru politician, dimbovitean)caracteristica si apartinind vietii interne a unui partid. O sa spuneti ca este publica. De acord.
    Mie imi este perfect perpendicular, care din ei va fi!
    Problema este , ce va face , partidul dupa aceste alegeri interne???
    Dl. Johann spune , ca toti sunt "borfasi". Eu zic la fel , dar despre toata clasa politica actuala!!!Nu-i nici unul mai frumos!!!
    Spre finalul articolului , am inteles inlinarea dvs. spre Blaga??
    Corecta ! Eu zic , din afara. Dar la ce ajuta partidul????
    "un PDL condus de Blaga ar fi devenit un partener de discuţie şi pentru ceilalţi" Care ceilalti???Ar deveni un aliat al USL ???
    Atunci cine ar mai fi in opzitie ??? Johanis si Oprescu??M. Muntean si...??

  • Ma refer la falsul "Johann",nu la autorul articolului.Daca ai imaginatie foloseste alt "nick-name".Dar poate ca n-ai.Sa-ti fie ca un os de peste !

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

3 zile ago