De ce Emil Boc

Editorialul meu de astăzi vine oarecum în completarea celui publicat cu două zile în urmă de Mircea Lepădatu. Vă propun un exerciţiu de logică politică.
Pe 28 martie am scris un editorial cu titlul „PDL Hunedoara şi adversarii care se pupă”. Opinam atunci că prezenţa cuplului Boc-Blaga, cot la cot şi umăr la umăr în cursa pentru şefia partidului este necredibilă, mai ales pentru Blaga. Normal era ca fiecare dintre cei doi să aibă campanie separată, cu mesaj distinct, mesaj nu de duşman, dar de adversar politic – ceea ce nu a fost cazul lui Blaga. Cât despre Toader Paleologu, pretenţiile lui sunt hilare şi mă mir cum de nu se gândeşte totuşi să onoreze cum se cuvine memoria tatălui său, Alexandru Paleologu, nu degeaba numit de prieteni Conu’ Alecu. Toader Paleologu este doar un tânăr băşcălios, cu toată educaţia sa daneză. Păcat.
Revenind la cei doi, Boc şi Blaga, poziţionarea lui Boc în frunte este evidentă şi era previzibilă. În opinia mea, motivul principal este acela că Traian Băsescu nu putea risca să piardă din mână PDL, iar singurul care-i poate asigura ascendentul este Emil Boc. Nu de frica lui Boc s-au aliniat toţi în spatele premierului, ci din motivul simplu că preşedintele Băsescu, prăbuşit în sondaje, are încă suficientă putere pentru a lovi pe cei care-i stau în cale. Boc a fost, în toate mandatele sale, omul preşedintelui, nu a ieşit din voia acestuia şi nu a permis dizidenţe în partid. Băsescu este conştient că rămas fără sprijin partinic, ar avea zilele numărate, oricât controlează el alte structuri ale statului. A uzat de întreaga sa influenţă pentru a contrabalansa ascensiunea lui Blaga, al cărui mesaj, deşi în aparenţă liniştitor – vom continua alături de preşedinte etc. – ascundea dorinţa firească de a prelua de facto cârma PDL. De ce? Simplu. Pentru că orice om cu personalitate doreşte să conducă el. Blaga nu ar fi fost şeful unui partid prezidenţial, asta e sigur. Ar fi urmat rapid schimbări la vârf, pentru a încerca refacerea, pe cât posibil, a capitalului politic pierdut de partid în urma măsurilor de austeritate. Acum izolat, un PDL condus de Blaga şi scos de sub comanda prezidenţială ar fi devenit un partener de discuţie şi pentru ceilalţi.
Sesizând pericolul, Băsescu l-a înlăturat. Mizele puse în joc sunt prea mari pentru ca preşedintele să fi rămas spectator la opera de distrugere a propriului soclu. Boc va merge cu partidul până la sfârşit, mizând că sumele aruncate în joc pentru a-i convinge pe oameni că 2012 este un an de prosperitate vor fi şi un stimulent electoral suficient pentru a-i face să pună încă o dată ştampila pe PDL.