Theodor Paleologu: Nu am ambiţia să ajung şeful PDL

Sorina Popa

Vineri, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu (foto), s-a aflat la Deva, pentru a-şi prezenta moţiunea, „Privind spre viitor’’, el fiind unul dintre cei trei candidaţi la funcţia de preşedinte al PDL, la Convenţia Naţională care va avea loc luna viitoare.

La întâlnirea de vineri, au fost prezenţi, liderul organizaţiei judeţene Hunedoara a PDL, Dorin Gligor, primari PDL din judeţul nostru, parlamentari, alţi membri ai acestei formaţiuni politice.

Vrea ca ideile lui să fie puse în practică

Paleologu a afirmat că nu are ambiţia de a deveni şeful PDL, dar vrea, totuşi, ca ideile din moţiunea sa să fie luate în calcul de membrii partidului şi chiar să fie puse în practică. „Mă interesează să promovez
această moţiune. Mă descriu ca un promotor al unei moţiuni, decât candidat la preşedinţia partidului. Eu aş pune mai degrabă accentul pe demersul moţiunii, decât pe ambiţia personală de a deveni şef, care nu mă bântuie foarte mult“, a spus Paleologu.
Fostul ministru al Culturii susţine că diferenţa dintre moţiunea sa şi ale celorlalţi doi contracandidaţi la şefia PDL este faptul că promite puţine lucruri concrete, în timp ce ceilalţi doi vorbesc despre multe lucruri. „Nu am putut să mă ataşez de nici una dintre celelalte moţiuni, de aceea am construit eu una”, a adăugat Theodor Paleologu.
Potrivit unor surse din PDL Hunedoara, urmează ca şi Emil Boc şi Vasile Blaga să vină în judeţ pentru a-şi prezenta moţiunile lor. Printre cele 35 de semnături de susţinere a lui Emil Boc, a fost şi cea a lui Dorin Gligor, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PDL.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

16 ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

16 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

2 zile ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

2 zile ago