De astăzi, mai mulți pensionari vor beneficia de gratuități la transportul public local!

Am supus  astăzi aprobării Consiliului Local al Municipiului Deva proiectul de hotărâre prin care se majorează plafonul de pensie până la care se acordă gratuitate la transportul urban public pentru pensionari.

Până acum beneficiau de gratuitate la transportul public în comun pe raza municipiului Deva, pensionarii cu pensii până la 1000 de lei/lună.

De astăzi, prin HCL nr. 214/2020, vor beneficia de facilități și gratuități la transportul în comun și pensionarii cu pensii până la 1200 de lei pe lună, inclusiv.

Prin hotărârea adoptată astăzi, a crescut numărul pensionarilor care vor putea circula gratuit cu autobuzele Societății de Transport Public Local Deva SRL.

Acordarea de facilități și gratuități la transportul public local este o măsură de protecție a vârstnicilor din municipiul nostru.

Acești oameni care prin munca lor au avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea  orașului și a comunității noastre,  merită respect, merită să fie susținuți și protejați!

Reamintim că beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport public local, indiferent de zi, oră, traseu sau număr de călătorii și următoarele categorii: elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat care frecventează școlile din municipiul Deva și studenții cu vârsta de până la 26 de ani care frecventează instituțiile de învățământ superior acreditate pe raza administrativ-teritorială a municipiului Deva.

Nicolae-Florin Oancea,
Primarul Municipiului Deva

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

17 ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

17 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

2 zile ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

2 zile ago