Categories: Sport

Dava Deva a urcat pe podium

Ciprian Marinuţ

Noua şi singura echipă de futsal din judeţ, Dava Deva, a câştigat ambele partide disputate în cadrul celui de-al doilea turneu al Ligii a II-a, disputat la finalul săptămânii, la Odorheiu Secuiesc. Echipa antrenată de Karoly Gaşpari a învins cu 5-4 pe Metropolis Bucureşti şi a dispus cu 7-3 de Info Press Odorheiu Secuiesc, urcând pe podium, unde se află pe locurile 1-3, la egalitate de puncte (nouă) cu Ceahlăul Piatra Neamţ şi City’us II Tg. Mureş.

Salvaţi de „golgeterul risipitor”

Echipa deveană a început în forţă meciul cu Metropolis Bucureşti, din runda a III-a, însă a tremurat pentru victorie pe finalul partidei. Dava a condus cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de Mateescu şi Macingo şi s-a desprins la 3-0 în debutul reprizei secunde prin punctul înscris de Buta. La acest scor, devenii s-au culcat pe-o ureche, iar experimentata echipă bucureşteană a reuşit să întoarcă rezultatul printr-o serie de patru goluri consecutive, scor 3-4. Finalul a stat sub amprenta lui Alin Paul (ex-Olimpic Simeria), revenit la Dava Deva după „exilul” la echipa Avantaje, din campionatul de amatori. Acesta a reuşit o dublă şi a adus victoria cu 5-4, în ultimele minute de joc. „Trebuia să câştigăm lejer şi la diferenţă mare de scor, însă la 3-0, echipa a picat fizic, din cauza oboselii acumulate pe drum. Am fost salvaţi de inspiraţia lui Alin Paul, dar eu aştept de la el să se integreze în jocul colectiv al echipei, nu să vină cu soluţii individuale”, a spus antrenorul Karoly Gaşpari.

Se naşte o echipă

Dava a fost mai proaspătă şi mai eficientă în partida a doua cu gazdele de la Info Press Odorheiu Secuiesc, iar victoria cu 7-3 i-a dus pe deveni pe podium. Din nou, echipa hunedoreană a condus cu 2-0 prin golurile marcate de Moţ şi Paul, dar până la pauză, ambiţioasa şi disciplinata echipă adversă a egalat. Repriza secundă a aparţinut devenilor, care s-au desprins la 4-2 şi s-au impus apoi cu 7-3, prin golurile marcate de Buta (2), A. Paul, Tomescu şi Mateescu. „Echipa a fost mai odihnită şi a făcut un meci bun. Am încercat să jucăm după scheme şi să ne impunem forţa jocului colectiv, astfel că am depăşit ambiţia şi organizarea adversarilor”, a spus antrenorul echipei devene.

Cu punctele acumulate la Odorheiu Secuiesc, Dava Deva a urcat pe podiumul Ligii secunde, la egalitate de puncte (nouă) cu Ceahlăul Piatra Neamţ şi City’us II Tg. Mureş. La al treilea turneu, care va avea loc peste două săptămâni la Alexandria, devenii vor juca în compania liderei Ceahlăul Piatra Neamţ şi a echipei gazdă, CSS Roşiorii de Vede.

Caseta tehnică

Rezultatele etapei a III-a: Metropolis Bucureşti – Dava Deva 4-5; Ceahlăul Piatra Neamţ – CSS Roşiorii de Vede 8 – 1; City’us II Tg. Mureş – Infopress Odorheiu Secuiesc 4–8

Rezultatele etapei a IV-a: Dava Deva – Infopress Odorheiu Secuiesc 7-3; CSS Roşiorii de Vede – City’us II Tg. Mureş 2 – 9; Metropolis Bucureşti – Ceahlăul Piatra Neamţ 4-11.

Clasamentul: 1. Ceahlăul – 9 p (31-15); 2. City’us II Tg. Mureş – 9 p (25-18); 3. Dava Deva – 9 p (17-13); 4. Infopress Odorheiu – 6 p; 5. CSS Roşiorii de Vede – 3 p; 6. Metropolis Bucureşti – 0p.

Etapa a V-a: Ceahlăul Piatra Neamţ – Dava Deva; Etapa a VI-a: Dava Deva – Roşiorii de Vede.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

15 ore ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

15 ore ago

Bulina neagră

Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…

15 ore ago

PREVENȚIA DĂ REZULTATE: Infracțiunile informatice și violența școlară, în scădere în județul Hunedoara

Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…

15 ore ago