Categories: Actualitate

Dascălii hunedoreni, pe locul 10 după rezultatele la titularizare

Alice Brandisz

Dascălii hunedoreni sunt pe locul 10 la nivel naţional, după rezultatele obţinute la proba scrisă a examenului de titularizare. Notele de anul acesta ale profesorilor din judeţul nostru sunt mai bune decât cele din anii precedenţi.

În 2016, numărul celor care au reuşit să obţină note peste şapte este mai mare cu peste 50 faţă de 2015, asta înainte de contestaţii. După afişarea rezultatelor finale din 3 august, profesorii vor parcurge  următoarele etape în vederea obţinerii unui post în învăţământ pentru anul şcolar viitor. Aceştia vor fi repartizaţi în şedinţe publice pe una dintre catedrele vacante, în ordine descrescătoare a mediilor. Media de repartizare reprezintă nota examenului scris în proporţie de 75 la sută şi cea obţinută de profesori la inspecţia specială la clasă, în proporţie de 25 la sută.
Primii repartizaţi vor fi candidaţii cu media minimum şapte, aceştia fiind angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, în funcţie de locurile disponibile. În următoarele şedinţe publice desfăşurate în luna august, dascălii care au cel puţin nota cinci, pot opta pentru unul dintre posturile din listă rămase libere. Aceştia vor fi angajaţi pe perioadă determinată, având statutul de profesor calificat suplinitor în anul şcolar 2016-2017.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

18 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

18 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

18 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

18 ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

18 ore ago