Categories: Comunitate

Dascălii hunedoreni, rezultate slabe la titularizare

 

 

  Ieri au fost afișate rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea contestațiilor).

Ședințe publice online

Un profesor hunedorean care a susținut examenul de titularizare a fost eloiminat din concurs, după ce a fost prins că avea căști în urechi. Căștile au făcut zgomot și l-au dat de gol pe dascăl. El trebuia să dea examen la Educație Fizică și Sport.Acesta nu va putea fi repartizat pe posturi didactice în anul școlar 2021-2022. Inspectorul școlar general Ilie Pîrvan susține că un alt professor, tot de Sport, a obținut nota 10 la examenul de titularizare.

Au fost evaluate 395 de lucrări de titularizare în județul nostru. Un număr de 164 de dascăli au luat note peste 7 (41,51 la sută), în scădere față de rezultatele din ultimii trei ani: 58,04 la sută în 2020, 43,64 la sută în 2019, 45,04 la sută în 2018, respectiv ușor crescută față de cea înregistrată în 2017: 39,71 la sută.
Note între 5 și 7 au obținut 146 de profesori, adică 36,96 la sută, în creștere comparativ cu anul trecut (25,00 la sută). Un număr de 85 de dascăli au luat sub nota 5, adică 21, 51 la sută dintre cei care au susținut acest test.
La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 432 de candidați din totalul de 524 de candidați înscriși.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.
Adriana Năstase

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

o zi ago