Daniel Rãducanu, primarul cu 13 copii

Nicolle Ebner

Din punct de vedere al protecţiei sociale destinate copiilor, primarul comunei Baru, Daniel Răducanu (foto), poate fi considerat unic în judeţ. Soarta copiiilor din comună l-a interesat încă dinainte de a fi ales de către locuitori în fruntea primăriei, aşa că nu poate fi bănuit de realizarea unor proiecte în interes electoral. Adică, nu şi-a făcut o imagine publică folosindu-se de copii, slăbiciunea părinţilor.

After school, încă de acum 10 ani

În timp ce UE alocă fonduri importante, în mediul rural, pentru înfiinţarea unor „after school”-uri (alternativă la pierdutul timpului pe stradă sau birturi), un astfel de serviciu funcţionează în Baru încă de acum 10 ani. Pe atunci, se numea Centrul de zi „Speranţa“ şi a fost înfiinţat de Daniel Răducanu cu scopul prevenirii abandonului şcolar şi al familiei. De cinci ani, centrul a trecut sub umbrela primăriei, pentru că este vorba, în exclusivitate de copiii comunităţii. „Activitatea cuprinde două etape. Prima-până la terminarea şcolii în mediul rural, copiii primesc, după terminarea orelor de curs, prânz cald şi asistenţă de specialitate, în vederea pregătirii temelor şcolare. Adică, nu se duc direct pe maidan. E vorba de urmaşii noştri şi le alocăm timp pentru educare în spirit etic şi civic, au parte de tratamente şi medicamente, dacă este cazul, iar seara, se întorc în familie”, povesteşte Daniel Răducanu.

Nu de mult, trei din cei 25 de copii care beneficiază de acest proiect de protecţie socială, au fost operaţi de strabism, „ca să nu mai aibă probleme de personalitate”, după cum spune primarul, care, la modul figurat, şi-a denumit proiectul „KAMIKAZE”. „Echipăm copiii, cum s-ar spune, cu bun simţ, cu dorinţa de a avea proiecte pentru viitor, după care seara, îi trimitem acasă. Mi s-a întâmplat de multe ori că m-am întâlnit cu părinţi, care îmi povesteau cum îi trag copiii lor de mânecă şi le atrag atenţia că au uitat să se spele pe dinţi, sau că nu este bine să arunci gunoiul, unde apuci. Indirect, reuşim să schimbăm mentalitatea adulţilor, prin intermediul copiilor, de a căror educaţie ne ocupăm”, mai spune primarul.

Casele Bucuriei şi Speranţei

În plus, în Baru funcţionează două case de tip familial. Casa Speranţei şi Casa Bucuriei, ce găzduiesc 11, respectiv opt copii, încredinţaţi spre creştere şi educare de către Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului. De Casa Speranţei, deschisă în urmă cu 11 ani, se ocupă personal, primarul Daniel Răducanu, şi nu e de mirare că toţi cei 11 copii îi spun tată. „Cu cei doi de acasă, pot spune că am 13 copii. Tot eu am încurajat şi sprijinit deschiderea Casei Bucuriei, condusă de familia Demean din Haţeg, şi care merge pe aceeaşi politică. Nici una dintre case nu este finanţată de la bugetul local. Noi le oferim consultanţă, depunem garanţii, dacă au nevoie de creditare”, menţionează primul gospodar al comunei.

Pregătiri de nuntă

Destinul copiilor din Casa Speranţei este supravegheat până când aceştia ajung să se descurce singuri. „Urmează cursurile şcolare, învaţă o meserie la şcolile profesionale sau, în funcţie de aptitudini, îi susţinem şi la facultate. Ca să fim siguri că rămân acasă, adică în comună, în perioada de angajare le asigurăm mai multă independenţă, dar îi facem şi mai responsabili. Locuiesc într-un spaţiu al lor şi contribuie la o parte din cheltuielile de întreţinere. Învaţă să se descurce singuri. Ultima etapă este căsătoria, când le punem la dispoziţie câte o garsonieră mobilată”, mai povesteşte primarul comunei Baru, despre măsurile de protecţie socială aplicate pentru copiii comunei.

Prima astfel de garsonieră este pregătită, pentru că, unul din cei 13 copii ai lui „tata” Răducanu este în prag de căsătorie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Acest om e o mare scula penticostala care are cultul personalitatii mai mare decat ceausescu

  • cum isi perimte sa spuna asa ceva, cand el nu este cine se da ??? el este in partidul pdl, nu in P P . toti care vor sa devina membri ai partidului P P sa care vor schimbarea sa caute omul care trebuie , nu acest domn care nu reprezinta acest partid.

  • Observ că are telentul să mintă frumos.

    Ce treabă au copiii cu campania electorală? Ar fi putut să-i lasă împace.

    Vrea să arate cât e de inimos? Dar cât e de moral traseismul politic pentru ocuparea cu disperare a unei funcţii? E etic şi moral să nu treci niciunde pe afişe sigla PDL, care să fie teama? De la primărie mă gândesc că n-a plecat de prea mult bine. Dumnezeu îl vede şi îi ia toate funcţiile, rămâne doar simplu membru (trădător) PDL

  • Domnul Raducanu iubeste copii ? Pe stil penticostal ? Are cumva legaturi cu Dl. Gavrila Solomon de la biserica "Bethel" din Anaheim , si el mare iubitor de copii , pe stil Johannis ?
    Cu alte cuvinte ....
    Mai oameni buni, cum de puteti fi voi orbi si sa nu vedeti ce fac astia din copii vostri ?
    Cu asa ceva s-a incurcat PDL ?
    Vad ca nu se maiinvata minte .
    Numai alde don Costel baga in traista fara sa cerceteze .

  • Sa mai lasam rautatile macar in prag de sarbatori.Sa incercam totusi sa fim mai buni.Sarbatori fericite si un an nou care vine mai bun pentru toti .

  • totusi daca ar face toti ca el am intrece pe nemti.cum bine sti ca nui om fara dusimani nici critii luii nu aveti sufleti faceti si voi la fel si apoi sa vorbiti cai asa usir sa cresti copii eu am 9 copii si este foarte greu incercati sa faceti bine si nu mai criticatii

  • eu am fost unul din cei 13 copiii care au fost si au vazut totul la casa sperantei,totul este frumos,liniste,masa calda,imbracaminte,totul este splendid,daca va intereseaza asa de tare,Daniel Raducanu nu sa folosit de noi ca sa ajung Primar,nu gresiti mintal,totul a pornit de cand a fost el in bucuresti in anul 1997 sau 98,cand avea grija de copiii din bucuresti,ce care nu aveau unde sa puna capul jos,cei care dormeau prin canale,a tinut lagatura cu unul din aceei adolesneti din bucuresti de care avea grija,si azi are un copil,acel copilas este si astazi la casa sperantei,este cel mai bun la invatatura,Daniel Raducanu este singurul om din judetul hunedoara care ajuta si face multe pentru comuna baru mare,ii multumesc din suflet pentru tot ce a facut ptr mine si ce va face ptr copiii de la casa sperantei,am invat multe lucruri bune de la dansul,multumesc mult

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago