Categories: Sport

Cupa liceelor BIG FM la futsal, ediţia a IX-a

Nicolae Gavrea

Astăzi vor debuta la Sala Sporturilor din Deva, întrecerile celei de a noua ediţii a tradiţionalei competiţii fotbalistice Cupa liceelor BIG FM la futsal, care reuneşte la start şi în acest an opt formaţii.

Întrecerile se vor desfăşura în sistem eliminatoriu, cu semifinale şi finale, iar programul meciurilor din debutul acestei competiţii a fost stabilit în urma tragerii la sorţi, la care au participat organizatorii, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, precum şi jurnalişti.
Astăzi, cu începere de la ora 16 (programul a fost modificat la cererea echipelor, mulţi elevi fiind prinşi în examenele de bacalaureat), se va disputa întâlnirea dintre Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva şi CNS „Cetate” Deva, iar de la ora 17 se vor întâlni CN „Decebal” Deva şi CT Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Deva.
Marţi, în cea de a doua zi a competiţiei, de la ora 14 vor juca CN „Matei Corvin” din Hunedoara şi CT Transilvania Deva, iar de la ora 15 se va disputa partida dintre CN Pedagogic „Regina Maria” Deva şi CT de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria.
Miercuri, de la ora 13.00, în prima semifinală, se vor întâlni câştigătoarele partidelor disputate luni, iar de la ora 14.00, în cel de-al doilea meci al zilei, vor juca învingătoarele din ziua de marţi.
Partidele pentru stabilirea clasamentului sunt programate joi, când de la ora 19.00, în finala mică, se vor întâlni formaţiile învinse în semifinale, iar de la ora 20.00 se va desfăşura meciul care va desemna câştigătoarea celei de-a IX-a ediţii a competiţiei de fotbal în sală „Cupa Liceelor BIG FM”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

21 de minute ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

22 de minute ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

22 de minute ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

23 de minute ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

24 de minute ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

28 de minute ago