ACS Ghiroda – CNS Cetate Deva 4 – 2 (1 – 2), în meci de pregătire

Nicolae Gavrea

După partida desfăşurată la Metalurgistul Cugir şi pierdută de deveni cu 2-0, antrenorul Sorin Cornea (foto) a anunţat că o serie din jucătorii folosiţi în pregătiri nu l-au convins şi unii chiar au plecat acasă.

Unul dintre aceştia a fost portarul Iulian Roşianu, venit de la FC Recea, din liga a cincea, cum nici Giani Stoichiţoiu, venit de la CSU Craiova II, nu l-a convins pe tehnicianul devean, nefiind păstrat în lot. Cei doi fraţi Florin şi Mihai Olariu, care s-au antrenat cu echipa din Deva încă de la începutul pregătirilor, nu au mai fost până la urmă legitimaţi la CNS Cetate Deva pentru viitorul sezon.
Sâmbătă, devenii au avut programat un alt amical, de această dată cu ACS Ghiroda, partidă desfăşurată la Timişoara, pe un teren sintetic, cu denivelări (care au dus la accidentarea lui Robert Cristian). Mai bine închegată, echipa CNS Cetate Deva a avut o primă repriză bună şi la pauză a condus cu 2 – 1 prin cele două goluri înscrise de Romică David (min. 20 şi 31), ACS Ghiroda deschizând scorul în minutul 15.
Devenii şi-au păstrat avantajul o bună parte din repriza secundă, dar după accidentarea lui Robert Cristian în minutul 70, jocul s-a schimbat în favoarea gazdelor, care a punctat de trei ori pe final de meci (în minutele 70, 80 şi 87).
„Echipa din prima repriză şi-a făcut datoria, a controlat jocul şi a intrat în avantaj la pauză, ceea ce ne arată că uşor-uşor, suntem pe drumul cel bun. Din păcate, nu avem un teren de antrenament şi din această cauză nu putem lucra la omogenizarea echipei. În ideea aceasta, pentru a compensa acest neajuns, vom susţine trei jocuri amicale în săptămâna care vine. Avem conturat deja lotul cu care vom aborda returul de campionat, sperăm doar să ne ocolească accidentările, pentru că iată, după Leucian şi Lupu, s-a accidentat şi Robert Cristian, încă nu ştim cât e de grav”, a declarat antrenorul principal al devenilor, Sorin Cornea.
Cum după meciul de la Cugir s-a renunţat la patru jucători, conducerea clubului a căutat imediat să completeze lotul. Au fost legitimaţi în aceste zile portarul Vasile Gârlea, de la Şirineasa şi mijlocaşul Adrian Bedea, de la Luceafărul, care au şi fost introduşi încă din prima repriză a meciului de sâmbătă de la Timişoara. Revine la echipă fundaşul Eduard Cornea, care a mai jucat la Deva în campionatul trecut şi care se întoarce după ce a evoluat o jumătate de sezon la Sportul Snagov, unde a fost coleg cu Andrei Voineag, o altă achiziţie din această iarnă a Devei, şi el jucător de bandă stângă.
CETATE: Huzum (min. 30 Gârlea, min. 60 Apostol) – Tornai, Tătaru, Şoit, Cornea – Boldea, Moţ – Bedea, R. Cristian, Voineag – David. Au mai jucat în repriza a doua Kelemen, Coteţ, Doboş, Bărculeţ, Ploscar, Cârlejan. Antrenor Sorin Cornea.

Comenteaza Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.