Cum vrea primarul Devei sã rezolve problema maidanezilor

05 petru marginean (24)05 petru marginean (24)

 Anamaria Nedelcoff

Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean (foto), a declarat că este nemulţumit de activitatea firmei care se ocupă de gestionarea câinilor vagabonzi din localitate. El susţine că, deşi este cu plata la zi către firma prestatoare, numărul maidanezilor este mare, mai ales în cartierele mărginaşe ale Devei.
„Nu sunt mulţumit de activitatea lor, fiindcă primesc sesizări din partea cetăţenilor că încă sunt câini vagabonzi. Eu nu înţeleg procedura lor, pentru că noi nu mai avem nici o datorie la ei, dar câini încă mai sunt pe străzi. Primesc multe plângeri, mai ales de la oamenii din cartierele mărginaşe ale municipiului”, spune Petru Mărginean. Legat de valoarea contractului, primarul Devei precizează că acesta se ridică la aproape 30.000 de lei pe lună, dar că se va încheia în luna iulie a.c.
„Contractul cu firma care se ocupă de câini, Magnum Ball, se încheie în luna iulie. Nu mai putem continua cu ei, pentru că există o asociere cu Consiliul Judeţean Hunedoara, legată de gestionarea câinilor fără stăpân. Valoarea contractului este în jur de 30.000 de lei, lunar, în funcţie de animalele prinse”, mai precizează Mărginean.
Directorul firmei Magnum Ball, Cristian Olariu, recunoaşte că sunt câini mulţi în Deva, însă susţine că aceştia sunt castraţi şi că numai prin sterilizare va fi redusă populaţia canină în timp de pe străzile Devei. „Sunt foarte mulţi câini în oraş, dar majoritatea sunt sterilizaţi şi crotaliaţi. Şi trebuie continuată activitatea de sterilizare masivă a câinilor. Am sterilizat peste 1.000 de câini în doi ani şi trei luni. Contractul s-a semnat în iulie 2010, dar s-a făcut o construcţie, un refugiu. Luna trecută au fost prinşi 102-103 câini, iar luna aceasta, 120. Câinii se prind, se face deparazitarea lor şi se sterilizează, iar  asta ne costă între 200 şi 300 de lei pe animal. După care îi ducem înapoi la locul de capturare. Să sperăm că entitatea care va prelua acest serviciu după noi să continue cu sterilizarea lor”, a declarat Cristian Olariu.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a câștigat o luptă importantă, cea împotriva…

2 zile ago
Gura lumiiGura lumii

Gura lumii

Vorbesc gurile rele că acum, cu toată reorganizarea asta a sistemului bugetar, un angajat de…

2 zile ago
Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anuleazăReorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

După reorganizarea Romsilva vor rămâne 12 direcții din totalul de 41 și va fi efectuată…

2 zile ago

Tineri cercetaţi pentru furt de combustibil; ar fi înţepat rezervoarelor autoturismelor

Trei tineri sunt bănuiţi că ar fi înţepat rezervoarele unor autoturisme parcate în municipiul Vulcan…

2 zile ago

Cabinetul unui avocat din Petroșani, ținta unui spărgător

Hoțul a spart cabinetul avocatului de două ori în decurs de două săptămâni, iar de…

2 zile ago

O rețea de români care fura din bancomate a fost spartă

O amplă oprerațiune a polițiștilor români și britanici a dus la destructurarea unei rețele de…

2 zile ago