Staţionează în faţa şcolii
O filmare realizată în municipiul Petroşani, chiar în faţa unei şcoli apreciate, arată cum o prostituată negociază tariful pentru o partidă de amor, ziua în amiaza mare, cu şoferul unui TIR. Un echipaj de poliţie apare în zonă, foarte probabil cu o altă misiune, însă o observă pe tânăra care practică prostituţia, chiar în momentul în care un camion opreşte, iar şoferul încearcă să negocieze tariful. Unul dintre agenţi pare să schimbe câteva vorbe cu tânăra şi în loc să o legitimeze imediat, se urcă în maşina de patrulare şi pleacă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. La fel şi prostituata, nu înainte de a le zâmbi. Mai surprins pare să fie şoferul camionului, care-şi alungă temerile şi o ia în cabină pe tânără. Nu este pentru prima dată când prostituatele care operează la şosea, în faţa liceului din zona de nord a Petroşaniului, îşi văd de „treabă” sub ochii celor care trebuie să le oprească, recunoaşte cu teamă o angajată a liceului, care spune că de foarte multe ori echipaje de poliţie stau şi la taifas cu „traseistele”. Conducerea liceului susţine că de un an de zile a făcut reclamaţie şi mai mult de atât nu poate face, pentru că locul este unul public.
A fost, totuşi, amendată de poliţie
Conducerea Poliţiei Petroşani susţine că le-a sancţionat pe prostituate, inclusiv pe cea care-şi negocia tariful în faţa agenţilor, la circa o oră distanţă după incident. „Au aplicat o sancţiune contravenţională la Legea nr. 61, femeii respective, în valoare de 500 de lei. Mai mult de atât nu ne permite legea. Practic, s-a constatat fapta, s-a aplicat sancţiunea. Nu este singurul caz, s-au aplicat mai multe sancţiuni în ultima perioadă şi se fac controale periodice în zona respectivă. Persoana în cauză, Raluca M., de 22 de ani, din Petroşani, a primit 30 de amenzi în cursul anului 2013 pentru prostituţie”, a precizat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (M. Gânju)
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…
V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…
Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…
Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…