Cum este corect, romi sau ţigani? Sondaj de opinie pe marginea unui proiect de lege

Un deputat din Parlamentul României a întocmit şi depus în legislativ un proiect de lege prin care cere revenirea oficială la denumirea de „ţigani” a persoanelor denumite de „etnie romă”. Nu se ştie deocamdată care va fi soarta proiectului, doar că, atunci când a fost lansat a creat oareşce controverse. Mai mult, parlamentarul Bogdan Diaconu a organizat la sfârşitul săptămânii trecute, în Capitală, un miting la care i-a invitat să participe pe toţi cei care susţin propunerea sa, aducând-o din nou în atenţia publică.
„Nu este momentul oportun”
Despre iniţiativa legislativă a colegului lor, aflat la primul mandat, parlamentarii hunedoreni nu au avut prea multe de spus. Doi dintre ei, Laurenţiu Nistor şi Bogdan Ţîmpău, au afirmat că nu cunosc textul proiectului, astfel încât nu au cum să-şi exprime punctul de vedere sau să spună dacă vor vota „pro” sau „contra”. Şi senatorul Haralambie Vochiţoiu a declarat că: „nu este momentul oportun să se discute pe astfel de teme, deoarece România are alte priorităţi acum, cum ar fi aprobarea Codului Fiscal ş. a.. De un astfel de proiect ne vom ocupa atunci când salariul minim la noi va fi de 1.000 de euro”, a spus Vochiţoiu.
Aleşii locali sunt de acord
Pe de altă parte, reprezentanţii autorităţilor locale din judeţul nostru spun că sunt de acord cu o astfel de lege, deoarece este adevăratul nume al etniei despre care facem vorbire. „Sunt perfect de acord să se revină la denumirea de ţigani. Noi avem ţigani în Ilia, pe care nu-i deranjează şi sunt mândri că se numesc aşa. Termenul de ţigan este corect folosit şi ar fi bine să se revină la el”, a explicat Marius Omotă, primarul comunei Ilia. Şi edilul municipiului Deva a arătat că este, în principiu, de acord cu o astfel de iniţiativă legislativă. „Atunci când s-a decis să se treacă de la denumirea de «ţigan» la cea de «rom» nu mi-a cerut nimeni opinia. Acum, cred că ar fi corect să se revină la acea denumire, pentru că aşa se numesc în toate ţările. Sunt cetăţenii noştri pe care îi respectăm şi, în principiu, sunt de acord cu o astfel de propunere”, a subliniat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.
Se recomandă ca fiind ţigani, nu romi
Şi în final, dar nu în ultimul rând, am discutat pe această temă cu câţiva hunedoreni, de toate vârstele. Două eleve de 12 şi 13 ani au afimat că au colegi la şcoală, care au reuşit să se integreze printre ceilalţi copii, sunt respectaţi şi se recomandă ca fiind ţigani, iar termenul de „romi” le este străin. Acelaşi lucru l-am aflat de la o tânără de 27 de ani din Deva, care crede că denumirea de „etnie romă” este impusă artificial. „I-am întrebat personal cum îşi doresc să fie numiţi, «ţigani» sau «romi», şi de fiecare dată am auzit acelaşi răspuns: noi ne numim ţigani. Şi atunci, dacă ei vor să se numească aşa, de ce ar trebui să le impunem un alt nume?”, a replicat deveanca.
Trebuie spus că denumirea de „rom” a fost asumată de statul român printr-un memorandum al fostului ministru de Externe, Petre Roman, în anul 2000. De atunci şi până acum, la nivel oficial, folosirea termenului de „ţigan” şi a formelor derivate din acesta a fost interzisă, considerându-se că sunt ofensatorii şi discriminatorii. Doar că, asemănarea lexicală dintre rom şi român a creat confuzii şi a dus la situaţii nemaiîntâlnite în alte state. România a fost nevoită să-şi modifice iniţialele de ţară, schimbând abrevierea de „ROM” în „ROU”. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 ore ago

PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND FABRICAREA DE APARATE DE CAFEA PURTÂND ÎNSEMNELE UNEI MĂRCI CONSACRATE

În 30 iunie 2026, polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R.,…

2 ore ago

Persoană identificată în zona Muncel-Godeanu cu sprijinul jandarmilor montani

La data de 29 iunie 2026, în jurul orei 14:00 efectivele din cadrul Postului de…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un proiect rămas fără piștari din puș­cu­lița statului este pe cale să stârnească și mai…

22 de ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost aleasă prim-vicepreședinte a femeilor social-democrate…

22 de ore ago