Categories: Comunitate

Cum avem starea de bine la şcoală

Între 13 iunie și 16 iunie a avut loc o întâlnire a profesorilor din Europa găz­duită de Franța la Centrul Național de Educație din Poitiers. Acolo au par­ticipat 19 țări și 45 de profesori, iar tema discuției a fost „Educație de ca­litate și starea de bine la școală”.

Vizita la o școală rurală
„Profesorii au observat sistemul edu­ca­țional francez și modul în care aceas­tă temă este pusă în practică. Au fost patru zile de activități în Institutul de Studii Avansate în Educație și Formare în Chasseneuil du Poitou (lângă Poitiers). Reprezentații țărilor parti­ci­pan­te și-au prezentat modul în care aceștia in­ter­ac­ționează cu elevii lor oferindu-le o stare de bine sau cum se simt ei în ca­drul școlii lor. Institutul francez a pre­zentat profesorilor cum vede Comisia Europeană această problemă a stării de bine și ce urmează să fie schimbat la nivel european, cum pot fi elevii ajutați de către profesori în situații mai deli­cate sau ce înseamnă sănătatea men­tală în raport cu starea de bine ce poate fi adusă la clasă.
S-a adus în discuție și o metodă de crearea a unei stări de bine atât pentru profesori cât și pentru elevi referindu-se la un anume tip de respirație, care pe termen lung poate avea efecte be­ne­fice pentru organism. O altă activitate a fost vizita la o școală primară dintr-o zonă rurală de lângă Poitiers. Partici­pan­ții au putut observa modul de lucru al profesorilor cu elevii lor dar și spațiile destinate învățării. Vizita la un Atelier Canope, acesta este un operator al Mi­nisterului Educației Naționale și Ti­ne­re­tului. Misiunea este formarea pe tot par­cursul vieții, dezvoltarea profe­sio­nală a cadrelor didactice, a compe­ten­țe­lor digitale și de mediu.
Această vizită de studiu a dat posi­bi­li­tatea profesorilor să înceapă noi cola­bo­rări pentru a scrie pe viitor proiecte Erasmus. Agenția Națională pentru Pro­grame Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale din România a avut două locuri disponibile pentru acest eveniment. Din aplicațiile depuse de profesori, județul Hunedoara a avut ca reprezentat pe profesoară Mirela-Adriana Costan, de la Școala Gimnazială Zam. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

7 minute ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

13 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

20 de ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

20 de ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

20 de ore ago