Cum a reuşit o asistentă să distrugă 60 de doze de vaccin anti Covid

Sorina Popa

Un număr de 60 de doze de vaccin îm­potriva Covid au fost compromise la un centru de vaccinare din Petroşani, după ce o asis­tentă comunitară a plasat greşit cele 10 flacoane într-un congelator şi nu într-un frigider, fără să respecte astfel circuitul nor­mal pentru acestea.
Asistenta respectivă a preluat dozele de vaccin aduse cu transportul special. Doctoriţa care coordonează acţiunea de vaccinare la Centrul din Petroşani era de gardă şi nu a putut să preia ea dozele. Asistenta a băgat dozele în congelatorul frigiderului, la o tem­peratură de -19 grade Celsius, în condiţiile în care vaccinul trebuie să fie păstrat la doar -2 grade Celsius, în frigider. Se-nţelege că dozele au fost compromise, iar vaccinarea în Petro­şani a pornit cu câteva ore întârziere, până au fost aduse alte doze de vaccin.
Potrivit directorului executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, Sebas­tian Mezei, flacoanele cu vaccin au fost trimise la centrul din Petroşani în cursul zilei de duminică, astfel încât activitatea de vacci­nare să poată începe simultan luni, la ora 8,00, în toate centrele din judeţ.
„Asistenta de acolo, în loc să introducă fla­coanele în frigider, le-a pus în congelator, unde au stat, timp de 18 ore, la minus 19 grade Celsius. Drept urmare, acele vaccinuri au fost compromise. Am fost nevoiţi să trimitem altele. Am făcut un proces verbal în acest caz, am anunţat Ministerul Sănătăţii, iar asistenta a fost dată afară de la centrul din Petroşani. Voi notifica Primăria Vulcan, a cărei angajată este asistenta, să o sancţioneze”, a declarat Sebastian Mezei, directorul executiv al DSP Hunedoara.
Prefectul de Hunedoara, Călin Marian, a spus, referitor la acest incident că “să sperăm că greşeala nu va fi repetată. Se poate în­tâm­pla, se fac asemenea greşeli, dar important este să continuum vaccinarea”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

18 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

18 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

18 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

18 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

19 ore ago