Cum a fost debarcat Marian Muntean de la şefia ALDE

Oana Mihnea

Ieri, în conferinţa de presă a conducerii organizaţiei judeţene PSRO, Marian Muntean (foto), proaspătul vicepreşedinte PSRO Hunedoara şi preşedintele organizaţiei judeţene, Răzvan Mareş, au dezvăluit misterul din spatele schimbării lui Marian Muntean peste noapte din funcţia de copreşedinte al ALDE Hunedoara. Potrivit lui Răzvan Mareş, „consultantul” ALDE Mircea Moloţ este personajul principal în mazilirea lui Marian Muntean din conducerea judeţeană a partidului condus de Tăriceanu.  

Telefonul şi schimbarea
Marian Muntean a declarat că este mai mult decât convins că la mijloc este mâna celor de la ALDE din judeţ. Nu intră în discuţie doar actualii copreşedinţi, ci şi „consultantul“ Mircea Moloţ. „Eu cred că am fost lucrat de către cei de la judeţ. Bucureştiul nu se interesează de ce este în teritoriu, ei cer doar bani, asta este cel mai important. Sunt cotizaţii fixate, eu plăteam 400 de lei pentru o şedinţă la Bucureşti la Biroul Naţional Central şi mai era o cotizaţie fixată pe organizaţiile judeţene. Fiecare trebuia să dea 1.000 lei pe lună, plus cotizaţiile care se colectau de la membrii de partid. Revenind, sunt sută la sută convins că lucrarea a plecat de pe plan local. Domnii Nelu Ardelean şi Marius Sanfirişca nu sunt străini de problema asta. Probabil i-am deranjat cu faptul că eu nu eram o persoană uşor de manipulat. În momentul când ar fi venit perioada listelor pentru candidaturi, trebuia să semnez listele respective, iar eu eram un om care încurca planurile. Eu nu făceam parte din personajele care puteau fi controlate la nevoie şi atunci, la un singur telefon la Bucureşti, a venit schimbarea“, a declarat Marian Muntean, vicepreşedintele PSRO Hunedoara. Întrebat cine ar fi putut da acel telefon, Marian Muntean nu a exclus nici una din variantele: Nelu Ardelean, Marius Sanfirişca sau Mircea Moloţ.

Cum l-au sacrificat pe copreşedinte
De fapt, „lucrătura“ din spatele schimbării lui Marian Muntean a fost scoasă la iveală de preşedintele PSRO Hunedoara, Răzvan Mareş. Din cauză că Mircea Moloţ nu şi-a respectat promisiunea făcută lui Călin Popescu Tăriceanu, l-a sacrificat pe fostul co-preşedinte ALDE. „Marian Muntean a fost sacrificat, a fost ţapul ispăşitor. În momentul formării ALDE, au fost două grupuri, unul reprezentat de Florin Oancea şi altul de Mircea Moloţ. Tăriceanu l-a întrebat pe Florin Oancea câţi primari PNL poate să aducă şi i-a spus că poate să aducă şapte. În urma discuţiei cu Moloţ, acesta a spus că vine cu 27 de primari. I s-a dat un termen şi nu i-a adus. Atunci a fost chemat la Bucureşti şi l-a sacrificat pe Marian Muntean, spunând că el nu este preşedinte, ci doar consultant. De aceea a preferat să meargă cu Nelu Ardelean, pentru că îl poate controla, se joacă cu el ca la teatru de păpuşi“, a declarat, în conferinţa de presă, Răzvan Mareş, preşedintele PSRO Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • V-am spus de mii de ori ca Purcel este un gunoi absolut. Cu toate acestea este foarte greu de crezut ca Tariceanu putea sa inghita astfel de baliverne. Nici aia nu e de crezut ca Tariceanu a acceptat gogorita ca Purcel e doar consultant iar MM copresedinte. Ca Nelu Ardelean e mai maleabil poate fi adevarat. Oricum, dincolo de jegosenia lui Purcel nu cred ca MM poate afirma principii deoarece face parte din "familia" creata de Purcel cat a avut painea si cutitul in mana. Asa se intampla cand te amesteci in laturi. Dar, fiti linistiti dragi hunedoreni nici unii nici altii nu se vor valida politic.

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

20 de ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

o zi ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

o zi ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago