Cu gondola peste judeţul ciuruit

Volodia Macovei

Dacă ar fi să numim un proiect general, care schimbă de peste 20 de ani judeţul Hunedoara şi nu are limită de timp şi bun simţ, cel mai potrivit ar fi să-i spunem Marea Ciuruială. Şi ambele sensuri funcţionează: şi cernerea până nu rămâne nimic şi perforatul nemilos.

Imaginea mi-a venit în minte văzând cum ultimele linii continue de asfalt din Deva, trotuarele, sunt acum ciuruite de picamere, poate, pentru a face loc unor cabluri, să ni se vadă foamea şi peticele pe ecrane de lux. Până acum, se asfalta drumul, apoi era găurit cu înverşunare pentru a pune conducte. Am evoluat şi acum avem trotuare ca drumurile de câmp, cu ce lasă vitele pe mijlocul căii.
Dar Marea Ciuruială hunedoreană prinde tot. DN7, la Deva, e ciuruit de trei ori pe an şi tot de atâtea ori peticit cu sume uriaşe. Valea Jiului e ciuruită şi în subsol şi la suprafaţă, unde oamenii stau la mila autorităţilor. Combinatul de la Călan, unde s-au făcut tuburi pentru canalizările occidentului, e ciuruit de politică, de hoţii de fier vechi şi de autorităţile neputincioase. Hunedoara e ciuruită mai ales de indienii care, mai nou, ameninţă să-şi strângă catrafusele, după ce au pus combinatul pe butuci şi muncitorii ciuruiţi pe marginea drumului, apoi s-o şteargă la alte raderi de siderurgii.
Pălărie peste gropi, Complexul Energetic Hunedoara ciuruieşte la umbră. Înfiinţat cu trâmbiţe de salvare, el nu a adus decât panică-n ciur: nu se mai ia cărbune din Valea Jiului pentru termocentrală, ci se arată minerilor semnul acela ruşinos din deget, dar cărbune s-a importat furibund.
La Sarmizegetusa Regia, s-a ciuruit parcare-n zid, la Bârcea Mare se pune de-un ciuruit de groapă de gunoaie, să mirosim cu toţii a hunedorean ecologist, cămătarii ciuruiesc casele şi feţele oamenilor, cultura locală e ciuruită de kitsch…
Politica hunedoreană e ciuruită genetic, aşa că nu merită discutat despre ea.
Problema noastră este cum vom reuşi să ne ducem vieţile, de acum încolo, fără a pica în mulţimea de gropi ce stăpâneşte judeţul Hunedoara. Uitându-mă, galeş, către dealul Cetăţii din Deva, m-am luminat: nu autostradă ne trebuia nouă, ci mai multe telescaune şi telegondole, să circulăm nescuturaţi şi cu picioarele întregi peste aceste plaiuri minunate, ciuruite aproape perfect.