Categories: Sport

CSM Petroşani domină lotul României pentru Europene

Cinci dintre cei nouă componenţi ai lotului naţional al României, selecţionaţi pentru a participa la Campionatul European de karate din Portugalia, provin de la clubul CSM Petroşani
Patru debutează la nivel continental
Ionuţ Ipate (foto), la categoria tineret, George Condescu, la juniori, Diana Panaite, Mădălina Arghire şi Laurenţiu Bazavan, toţi trei la cadeţi, vor fi însoţiţi la Europene de antrenorul Radu Polifronie. Ceilalţi patru componenţi ai echipei tricolore provin, în premieră, de la alte cluburi decât Steaua sau Dinamo. Antrenorul clubului din Valea Jiului este mândru de selecţionarea sportivilor săi şi speră ca ei să obţină rezultate valoroase. „Eu sunt foarte mulţumit că am cinci sportivi în lotul pentru Campionatul European din Lisabona, Portugalia. Cu excepţia lui Ionuţ Ipate, ceilalţi patru elevi ai mei sunt în premieră la o astfel de competiţie inter-stiluri. Cei cinci selecţionaţi nu au prea avut vacanţă, întrucât noi mereu am făcut pregătiri, deoarece ştiam ce ne aşteaptă şi că vom începe anul cu un campionat greu. Sper să venim cu o clasare în primii 10 sportivi, ceea ce ar fi o clasare foarte bună pentru noi. La acest campionat, fiecare ţară din Europa are voie să înscrie un singur sportiv la fiecare categorie de vârstă şi greutate”, a declarat Radu Polifronie. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Umblă vorba prin târg că șeful unei struc­turi de mediu ar fi fost sacrificat din…

9 ore ago

Bulina albă

Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…

9 ore ago

Bulina neagră

Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…

9 ore ago

Curtea de Apel trimite dosarul crimei din Vulcan spre rejudecare

Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu han­di­cap, criminalul din municipiul…

9 ore ago

Un bărbat din Sibiu, reţinut după ce ar fi distrus geamurile de la uşa sediului PNL Deva

Un bărbat de 43 de ani, din mu­ni­ci­piul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…

9 ore ago

Investiții de 1,2 milioane de euro pentru școala din Gurasada

Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre in­ves­tițiile mari pe care administrațiile pu­blice locale au…

9 ore ago