Categories: Sport

Antrenor hunedorean în Liga I

Ciprian Marinuţ

Tehnicianul Ionuţ Stelescu (foto), fost la Jiul şi Universitatea Petroşani, a devenit în această iarnă singurul antrenor cu „sânge hunedorean” care activează la ora actuală în Liga I de fotbal. Cooptat de ACSU Poli Timişoara ca secund al lui Aurel Şunda, tânărul antrenor hunedorean are ca principal rol perfecţionarea pregătirii fizice a fotbaliştilor clubului de pe Bega.
Pe urmele lui Andone şi Rednic
Într-o vreme în care reprezentanţii fotbalului hunedorean lipsesc aproape cu desăvârşire de la nivelul primelor două ligi fotbalistice din România, atât ca jucători, cât şi ca tehnicieni, Ionuţ Stelescu reînvie tradiţia tehnicienilor din judeţ care cochetează cu performanţa. În condiţiile în care cei mai recenţi „mohicani”, Ioan Andone şi Mircea Rednic, sunt momentan în afara Ligii I, tânărul tehnician din Valea Jiului este singurul reprezentant al judeţului pe prima scenă fotbalistică. „Oferta clubului ACSU Poli Timişoara de a fi secund al lui Aurel Şunda, cu care am lucrat la Jiul Petroşani, reprezintă un mare pas înainte pentru mine. Am avut discuţii cu gruparea din Timişoara încă din luna octombrie a anului trecut, dar atunci nu s-a rezolvat cooptarea mea. Sper ca munca mea la echipă să aducă performanţele dorite, mai ales că ideile mele referitoare la pregătirea fizică a jucătorilor sunt similare cu ale antrenorului principal al echipei. Prin semnarea angajamentului cu clubul din Timişoara am adus la apogeu un an 2013 excelent, în care am lucrat cu Edy Iordănescu şi cu Ioan Ovidiu Sabău, la echipe din Liga a III-a şi a II-a”, a spus Ionuţ Stelescu, cel care este „doctor în fotbal”, după ce a susţinut lucrarea „Reglarea capacităţii motrice în învăţarea jocului de fotbal”.
Adeptul pregătirii moderne
Ca antrenor secund responsabil cu pregătirea fizică, profesorul Ionuţ Stelescu este practic cel mai important membru al staff-ului tehnic în cantonamentul din Antalya, unde se află în aceste zile echipa timişoreană. Tehnicianul este hotărât ca prin metode moderne să ducă spre perfecţiune capacitatea fizică a echipei. „Îmi pare rău că nu am putut să fiu alături de echipă chiar de la începutul pregătirii, dar sper că vom pune lucrurile la punct pe parcurs. Era important  pentru ca periodizarea şi partea metodică a pregătirii să aibă o linie comună. Dar, acum, trebuie să ne adaptăm şi să gândim o pregătire care să-i aducă pe jucători la o pregătire fizică bună pentru începerea campionatului. Sunt convins că prin programul modern pe care îl vom adopta, jucătorii vor ajunge la nişte parametri fizici buni la reluarea campionatului, poate chiar din primele etape”, a spus tânărul antrenor hunedorean.
Ionuţ Stelescu a activat până acum în staff-urile cluburilor Aurul Brad, Jiul Petroşani, Universitatea Petroşani şi ASA Târgu Mureş, la acest ultim club fiind, în toamnă, secundul lui Eduard Iordănescu şi apoi al lui Ioan Ovidiu Sabău.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

23 de ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

23 de ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

23 de ore ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

23 de ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

23 de ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

23 de ore ago