CSM Deva a pierdut partida din prima deplasare programată în actualul sezon pe terenul unei echipe care nu emite pretenţii pentru podiumul de premiere al seriei, dar care practică un joc aparent liniştit, dar păgubitor pentru oaspeţi.
Sâmbătă gazdele de la Gilortul Tg. Cărbuneşti s-au impus cu 3 – 1 după un meci decis de golurile marcate în ultimele minute.
Prima repriză a avut puţine faze periculoase la cele două porţi, dar cu un prim gol venit în prelungiri, când Dolcescu a reluat cu capul balonul centrat de Dănăricu şi la pauză gazdele au intrat la vestiare cu un avantaj fragil: 1 – 0. Imediat după reluare devenii au egalat la o fază frumos construită: contraatac purtat de Traşcă, continuare Vitan cu pasă în 16 metri şi Petresc, intrat pe sfârşitul primei reprize, înscrie cu un şut din prima.
Ex-deveanul Roncea le-a readus pe gazde în avantaj cu opt minute înainte de final, cu un şut la vinclu de la 25 de metri, pentru ca acelaşi Dolcescu, autorul primului gol, să facă 3 – 1 (tot) în prelungiri, cu un balon trimis la colţul lung.
CSM Deva: Ciuta – Jude (42 Petresc), Bogdanovici, Radak, Doboş –Ţoiu, Târş, Vitan – Curescu, Stere (63 Ghighilicea), Traşcă (78 Cîrstoiu). Rezerve: Manea – Kelemen, Roman, Teodorescu, Pisică, Branea.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…