Categories: Sport

CS Vulcan vrea sã „erupă“ la baraj

Ciprian Marinuţ

Câştigătoarea Ligii a IV-a Hunedoara, CS Vulcan, vrea să schimbe tradiţia ultimilor trei ani în care campioanele judeţene s-au împiedicat la barajul de promovare în eşalonul trei. CS Vulcan se va duela pentru accesul în Liga a III-a cu campioana judeţului Arad, Şoimii Pâncota.

Succes extrem de clar
CS Vulcan a învins în ultima etapă de campionat cu 3-0, pe teren propriu, pe Minerul Aninoasa, şi a încheiat sezonul cu 19 puncte avans faţă de următoarea clasată, Aurul Brad. Formaţia din Valea Jiului are o linie de clasament de invidiat, cu 27 de victorii, două remize şi doar trei înfrângeri, având 94 de goluri marcate şi doar 19 primite. Partida din ultima etapă cu Minerul Aninoasa a fost devansată cu trei zile, tocmai pentru ca CS Vulcan să aibă mai mult timp de pregătire în vederea barajului cu arădenii.

Pornesc cu şansa a doua
Pentru a-şi vedea visul cu ochii, vulcănenii trebuie să treacă de Şoimii Pâncota, echipă considerată ca favorită în meciul de baraj de pe data de 20 iunie, de la Blaj. Antrenorul vulcănenilor, Marius Szoradi, este conştient de valoarea adversarilor, dar speră că tinereţea elevilor săi să conteze decisiv în stabilirea câştigătoarei. „Din păcate, nu am reuşit să urmărim echipa din Arad, dar ştim că are câţiva jucători experimentaţi, care au evoluat în ligile superioare şi formează o trupă bună. Va fi un meci greu, dar mergem să ne facem jocul nostru şi sper ca tinereţea noastră să conteze, chiar dacă la prima vedere, ei sunt favoriţi”, a declarat antrenorul Marius Szoradi.
Şoimii Pâncota este o formaţie, care  a reuşit performanţa de a marca peste 100 de goluri în campionat, fiind învinsă o singură dată în cele 34 de etape, de rivala Crişul Chişineu Criş. Sub comanda antrenorului Mihai Roşca, se regăsesc jucători cunoscuţi, precum portarul Cristian Irimia, fundaşul Adrian Românu sau atacantul Bebe Mitu, cu toţii foşti componenţi ai echipei fanion din Arad, UTA. În 2007, Pâncota, sub numele de CNM, antrenată tot de Mihai Roşca, a pierdut un baraj de promovare în Liga a III-a, 0-1 cu echipa Turul Micula (judeţul Satu Mare).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

O bucată de teren afla­tă chiar în centrul unei urbe a trecut din proprietatea publică…

8 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Felicia Andrioni, coordonatoarea unui proiect derulat la Universitatea din Petroșani, dar și…

8 ore ago

Bulina neagră

Alexandru S., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea obligațiilor impuse…

8 ore ago

49 de ani de la cutremurul din 1977

Pe 4 martie 2026 s-au împlinit 49 de ani de la cutremurul devastator din 1977.…

8 ore ago

Pui de câine schingiuit de un descreierat

Dezaxatul a prins cățelușul și i-a tă­iat cu o foarfecă metalică o ureche și coada.…

8 ore ago

Și-a tâlhărit tatăl și ajunge la închisoare

Un bărbat din satul Teliucu Inferior a fost condamnat la doi ani de în­chi­soare cu…

8 ore ago