Criteriile comisiei de eticã nu sperie pe nimeni

Sorina Popa

Toată lumea se întreabă dacă Mircia Muntean, fostul edil şef al reşedinţei de judeţ, va trece de Comisia de Etică şi va putea candida din partea PDL la alegerile generale de pe 9 decembrie.
Despre alţi doi candidaţi, deputatul Iosif Blaga şi primarul comunei Baru, Daniel Răducanu, se vorbeşte că ar putea avea probleme, din cauză că au trecut de la un partid la altul în ultimii cinci ani, ceea ce contravine cu punctul 12 din criteriile stabilite pentru candidaţii Alianţei România Dreaptă.

Nu şi-a făcut adeziune la PSD
„Nu cred că voi întâmpina probleme. De la PNL am fost dat afară, asta se ştie foarte clar. Scandalul de atunci nu mai trebuie să-l povestesc acum. Iar de la UNPR am plecat, deoarece Uniunea a rupt protocolul cu PDL şi a trecut de partea Stângii, a PSD. Eu am rămas de dreapta, aşa cum am fost până acum şi cum voi fi şi de aici înainte. Vreau să văd cine mă poate contrazice la acest capitol?”, a declarat Mircia Muntean, care va candida pentru un post de deputat pe Colegiul Deva-Cârjiţi.
La rândul său, deputatul PDL Iosif Blaga susţine că nu are nici un fel de emoţie când Comisia de etică va analiza candidatura sa. „Eu nu am avut adeziune la PSD (n.r. în urmă cu câteva luni, Blaga a anunţat că se va înscrie la PSD). Atunci am fost doar nemulţumit de cum s-au comportat cei din partid cu mine şi am vrut să trec la PSD. Dar, nu am făcut nici o adeziune”, susţine Blaga.
Primarul comunei Baru, Daniel Răducanu, care candidează la Camera Deputaţilor pe Colegiul Haţeg, a trecut de la PNL la PDL în anul 2010. „Eu am trecut de la PNL la PDL înr-un mod corect. Am trecut, pentru că la PNL am fost minţit şi tracasat. Şi m-am înscris în PDL, când nimeni nu făcea acest lucru. Ca atare, sunt sigur că voi trece de comisie”, a declarat Daniel Răducanu, primarul comunei Baru.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

L-au gratulat cu ti­tluri și plecăciuni, dar el le-a dat cu flit. Spun gurile rele…

2 ore ago

Bulina albă

Prof. Mihaela Tetileanu, directorul Liceului Tehnologic Uricani Pentru derularea unui proiect cu finanțare europeană în…

2 ore ago

Bulina neagră

Ionel S., fost polițist Pentru că a fost condamnat definitiv pentru cercetare abuzivă și fals,…

2 ore ago

În 2025, în județ, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a plătit concedii medicale de 19 milioane de euro

Statul român a economisit aproximativ 1,5 miliarde de lei pe an, a declarat mi­nistrul Sănătății,…

2 ore ago

„Pistolar” iertat de dosarul penal

Supărat în urma unui incident în tra­fic, un hunedorean a scos pe gea­mul mașinii un…

2 ore ago