Criterii de selecţie pentru termoizolarea blocurilor

Nicolle Ebner

Consiliul Local Deva a stabilit criteriile pe baza cărora asociaţiile de proprietari vor fi selectate pentru a beneficia de finanţarea necesară reabilitării termice a blocurilor de locuit. Până acum, s-au înregistrat 65 de cereri, însă doar pentru 15 imobile este disponibilă cofinanţarea cerută proprietarilor şi administraţiei locale.

„Primul venit, primul servit, dacă…”
Joi, odată cu stabilirea criteriilor de selecţie, Consiliul Local Deva a lansat oficial programul de izolare termică a blocurilor. Din cele 65 de cereri depuse la Primăria Deva, doar 28 de asociaţii de proprietari au deja în conturi banii aferenţi contribuţiei proprii de 20 la sută, iar Primăria Deva a alocat pentru acest program 400.000 de lei, fonduri destinate expertizării, auditului energetic şi proiectării lucrărilor de reabilitare termică a cel mult 15 blocuri. Conform criteriilor de selecţie aprobate de Consiliul Local Deva, pe lângă dovada cofinanţării, prioritate vor avea şi blocurile cu cel mai mare număr de apartamente, precum şi cele din plăci de beton, unde se înregistrează cea mai ridicată pierdere de căldură. Un alt criteriu ţine de vechimea cererilor, punctajul scăzând cu cât cererea are o vechime mai mică de trei ani. În rest, odată îndeplinite aceste condiţii, se aplică metoda „primul venit, primul servit“.
Conform OUG nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, contribuţia asociaţiilor de proprietari este de 20 la sută din valoarea totală a lucrărilor, diferenţa fiind asigurată de guvern (50 la sută) şi administraţia locală (30 la sută).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

17 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

17 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

17 ore ago